Din nou in fata noastra, cititorii, Ileana Vladusel vine de data aceasta cu o poveste matura, chiar peste maturitatea implicita a personajelor care gasesc, aduse de soarta, in mijlocul ei. O poveste care transcende timpul, spatiul si tot ceea ce tine de lumea materiala. Iar Ana si Octav sunt o pereche tardiva, poate, pentru intelesul lumesc al notiunii ca atare, insa cu atat mai bine calita in fata unei eternitati despre care ne punem intrebari o viata si despre care aflam, mai mult sau mai putin, o singura data. Cartea, privita de departe, este, practic, una statica. Are insa o dinamica interioara, ea fiind structurata in principal pe dialogul dintre cei doi - reluabil si interminabil, pana cand evenimente exterioare ii pun un capat oarecum asteptat, de altfel -, iar in plan secund pe monologurile fiecaruia. Ce e deosebit la Ana si Octav, doua fiinte obisnuite, care in contexte obisnuite e foarte posibil sa nu se fi intalnit sau, mai degraba, observat unul pe altul, este drumul pe care o apuca in urma cuvintelor pe care si le spun. Pentru ca - si acest fapt Ileana Vladusel ni-l reaminteste in felul ei delicat... - la inceput a fost Cuvantul si tot el este cel care ne apropie pana la punctul in care tacerile devin graitoare. - Issabela Cotelin