Poate nu întâmplător, în pragul zilei de 1 decembrie, ziua națională a țării noastre, Lucian Boia și-a lansat ultima carte, la Târgul Gaudeamus, intitulată sugestiv: De ce este România altfel? Un titlu atractiv, o copertă ingenioasă, dimensiunile ofertante și desigur, renumele autorului au asigurat volumului lui Lucian Boia titlul de bestseller al Editurii Humanitas, la Târgul Gaudeamus. Oarecum această carte s-a dovedit un prilej de reechilibrare a felului prăfuit, grandoman pe alocuri în care alegem să celebrăm ziua națională a României: cu parade militare fastuoase, cu discursuri patriotice nu foarte credibile, cu mese copioase, stegulețe și deliruri televizate. De 1 decembrie, se știe, toți ne simțim mândri că suntem români, toți scoatem în evidență virtuțile și excepționalismul național (măcar o dată pe an să ne simțim și noi grozavi, uitând de greaua moștenire pe care o avem de purtat în spate). Tocmai într-un asemenea context, Lucian Boia, neconvențional și caustic precum îl știm, ne propune un duș rece, un exercițiu de onestitate și de gândire critică, printr-un eseu din care nu lipsesc diagnosticele necruțătoare și judecățile aspre.

Succintul volum al lui Boia vine să dezumfle atmosfera festivistă, printr-un inventar al handicapurilor naționale, întemeiat pe observații istorice. Pentru un cititor familiar cu scrierile lui Boia, această carte nu va spune lucruri noi, ea se dovedește mai degrabă o sinteză concentrată, dar savuroasă a aspectelor surprinse în lucrările care au stimulat deja dezbaterea publică (amintesc doar Istorie și mit în conștiința românească, România țară de frontieră a Europei sau Capcanele istoriei). Pentru toți ceilalți, care nu cunosc activitatea demitizantă a lui Boia, cartea va oferi câteva surprize-șoc.

Pornind de la ideea că trecutul modelează prezentul, Boia leagă geneza scrierii acestui eseu de evenimentele politice petrecute pe scena românească în 2012 (mai ales scandalul referendumului), evenimente care prin natura lor contradictorie au stârnit inclusiv atenția Occidentului și i-au confirmat autorului (încă o dată, probabil) că țara este bolnavă. Boala de care suferă România este însă una cronică, ceea ce s-a întâmplat în 2012 este doar un fenomen de acutizare a ei. Cauzele pentru această boală se leagă de evoluția istorică a românilor, într-o zonă vagă a Europei, într-o zonă în care amestecul și condiția de frontieră, jocul acceptării și respingerii au fost coordonate principale încă de la început. Statele române au pornit cu un handicap clar: întemeiate târziu, prinse între marile puteri, românii au traversat un Ev Mediu prelungit, pe când Occidentalii se pregăteau pentru Renaștere. De timpuriu spațiul carpato-danubiano-pontic a fost dominat de slăbiciune statală, în care succesiunea la putere s-a făcut haotic (așa cum sugerează Boia, nici măcar originea românească nu a fost întotdeauna relevant㠖 un caz interesant în acest sens este chiar al lui Mihai Viteazul – un român tare îndrăgit de altfel), în care arbitrarul și interesul personal au accentuat rămânerea în urma Europei a entităților statale românești. Boia este însă necruțător și lovește tocmai în mitul celor două perioade de aur ale României, anii în care modernizarea și sincronizarea cu occidentul s-au dovedit un proiect palpabil și promițător: ultima jumătate a secolului XIX, respectiv perioada interbelică.

Modernizarea s-a mișcat dictată de străini (mai ales că boierii și țăranii români nu prea știau ce și cum să modernizeze) – România modernă a fost construită din punct de vedere economic, de evrei, ruși, greci (inclusiv burghezia la început era alcătuită mai mult de familii străine) și nici politica, medicina sau cultura nu s-ar fi închegat fără decisiva contribuția de peste hotare (interesant este faptul că România a fost o vreme o țară căutată de imigranți). În ceea ce privește perioada interbelică, poate cel mai lăudat context istoric de afirmare și evoluție românească, s-a dovedit a avea, la rândul ei o mulțime de neajunsuri: polarizare socială, intelectuali antrenați să capteze bunăvoința puterii, analfabetism mare (57%!), mortalitate infantilă etc. Pe un asemenea eșafodaj fragil, dominat de asimetrii profunde, de inegalități, comunismul a aflat un sol destul de fertil în cele din urmă. Dar și el a fost implementat după rețeta românească a contradicțiilor, ducând pe noi culmi meteahna românească de a discredita legile și instituțiile în forme originale. Și nici chiar comunismul nu a supraviețuit spiritului oportunist în care ne-am obișnuit și a fost răsturnat mai degrabă din rațiuni alimentare, decât filosofice. Iar saga românească a continuat și după anii 90, când democrația originală a fost întemeiată pe minciună iar lipsa specificului românesc și eterna slăbiciune politică și instituțională ne-au păstrat pe locurile codașe ale Europei.

Acest altfel pe care îl dezvăluie România tuturor celor care o cunosc pentru prima oară se asamblează în perimetrul unor coordonate cultivate și dezvoltate de la geneza statelor române și până astăzi: insuficienta maturitate politică, cultura acceptării, reflexul paternalist, dramatizarea raporturilor cu străinătatea, lipsa de rigoare, improvizația (ne mulțumim mereu să căutăm rezolvări mici și individuale, nicidecum proiecte colective durabile) etc. Lucian Boia se dovedește un bun analist al etiologiei, un bun diagnostician al bolii naționale, fără a-și asuma însă și o posibilă misiune de curant. Așa cum chiar autorul sugerează în final: ziua de mâine nu mai aparține istoricului. Vindecarea sau măcar ameliorarea depind de voința și de dezbaterea publică. Mă tem însă că însuși succesul cărții lui Boia se datorează până la urmă unui apetit patologic, un simptom relevant pentru boala contradicțiilor de care suferim: pe cât de mult ne place, uneori, să ne lăudăm cu inteligența și ospitalitatea noastră, pe atât de mult ne place să ne criticăm, să ne autoflagelăm –suferința îndurată în tăcere ne dă o aură eroică, martirică pe care o căutăm adesea, în detrimentul proiectelor de schimbare și construcție durabil㠖 atât de vagi și atât de îndepărtate. Deși probabil că nu și-a propus, de data aceasta Lucian Boia probabil că a dat apă la moară chiar patologiei de care e exasperat.

DE CE ESTE ROMANIA ALTFEL? -Lucian Boia, Editura Humanitas, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro