De la Urali la Ceruri

De la Urali la ceruri. Povestiri adevarate din vremuri ateiste

Am intrat sub un acoperis pentru a ma adaposti putin de vremea rea. Langa mine s-au inghesuit si altii. Indata ce vremea s-a indreptat, cei mai multi au navalit in cladirea de alaturi. Se pare ca era o biserica. Am intrat si eu ca un talhar. Oare m-or fi vazut cineva? Nu de alta, dar as fi ranit-o pe bunica si ar fi inceput anchetele si intrebarile.

...Flacari noi imi patrundeau in piept. Cele rostite de preot, bunica le spunea de multi ani, dar cu alt inteles. Insa nu cumva aveau acelasi inteles, dar noi n-am vrut sa le vedem astfel? Dar bunica? Exclus. Bunica este cadru de partid, este o autoritate pe care o respecta toti, nu este o femeie habotnica a bisericii. Dar iarasi... daca bunica... nu, nu, i-ar fi retras toate rangurile si ar fi trimis-o in Siberia. Iesind din biserica, ceilalti faceau plecaciune adanca si semnul Crucii. Dar eu... eu cum aveam sa plec? Fara plecaciune, fara semnul Crucii? As fi dat de banuit.Mai bine sa plec ultimul... Dar n-am apucat...