Delirium
Se spune ca leacul iubirii ma va face fericita pe veci. Si intotdeauna am crezut asta. Pana acum. Acum totul s-a schimbat. Acum as prefera sa ma infectez cu iubire fie si numai o fractiune de secunda decat sa traiesc o suta de ani in minciuna.
„O poveste care alearga cu viteza si o ia in alta directie la fiecare pagina, cu personaje care ma duc de la afectiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“ - Jay Asher
Fragment din romanul "Delirium" de Lauren Oliver:
„Gandurile imi zboara in fuga la baiatul pe care l-am vazut pe puntea de observatie, la parul lui in tonalitatea frunzelor tomnatice si la felul in care isi dadea capul pe spate cand radea, incat ii vedeam pana si cerul gurii. N-am pomenit nimanui despre el, nici macar Hanei, dar acum am senzatia ca ar fi trebuit s-o fac.
- Cineva trebuie sa fi stiut codurile de acces, continua Hana. Poate un simpatizant...
O usa se inchide cu zgomot in fata vestiarului, iar eu si Hana tresarim speriate, aruncandu-ne priviri salbatice. Sunete de pasi rasuna pe linoleum. Dupa cateva clipe de ezitare, Hana abordeaza un subiect cu totul inofensiv: culoarea rochiilor destinate ceremoniei de absolvire, care anul acesta vor fi portocalii. Tocmai atunci doamna Johanson, director sportiv, trece pe langa dulapuri, invartindu-si fluierul pe deget.
- Macar nu sunt maronii, precum cele de la Fielston Prep, comentez eu, desi abia o ascult.
Inima imi bate frenetic in piept, iar gandurile imi zboara in continuare la baiatul de pe puntea de observatie, intrebandu-ma in acelasi timp daca doamna Johanson ne-a auzit rostind cuvantul simpatizant. Nimic din gesturile ei nu tradeaza acest lucru, caci se multumeste doar sa dea din cap cand trece pe langa noi.
Am invatat sa joc bine teatru, sa spun ceva cand, de fapt, ma gandesc la altceva, sa ma prefac ca ascult, desi cuvintele trec pe langa mine, sa las impresia ca sunt calma si fericita cand, in realitate, sufletul imi freamata cu putere. Disimularea este o arta pe care o perfectionezi odata cu trecerea timpului. Trebuie sa inveti ca oamenii te asculta intotdeauna. Prima data cand am folosit telefonul mobil al matusii si al unchiului meu, am descoperit cu surprindere ca anumite zgomote ciudate imi bruiau sistematic discutia cu Hana, pana cand matusa mi-a explicat ca sunetele respective proveneau de la aparatele de interceptare ale guvernului, care monitorizau si inregistrau convorbirile telefonice in incercarea de a detecta cuvintele-tabu: dragoste, Invalizi sau simpatizant. Nimeni nu este vizat in mod direct; ascultarile se fac la intamplare. Dar parca e si mai rau asa. Am senzatia ca cineva cu o privire extrem de scrutatoare poate sa patrunda in mintea mea, dezvaluindu-mi gandurile necurate ca raza unui far, care surprinde in departare un animal speriat.
Uneori, am impresia ca in sufletul meu salasluiesc doua euri, fuzionand unul cu celalalt: eul superficial, care spune ceea ce trebuie sa spuna si incuviinteaza ceea ce trebuie sa incuviinteze, si un altul, mult mai complex, care intoarce problemele pe toate partile, care viseaza si rosteste lucruri inimaginabile ca de exemplu „Gri". De cele mai multe ori, cele doua euri merg in perfecta sincronie, iar scindarea dintre ele devine aproape imperceptibila. Uneori insa simt ca in mine traiesc doi oameni diferiti, iar conflictele dintre ei m-ar putea sfasia.”
PRP: 28.80 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
23.04Lei
23.04Lei
28.80 LeiIndisponibil
Descrierea produsului
Se spune ca leacul iubirii ma va face fericita pe veci. Si intotdeauna am crezut asta. Pana acum. Acum totul s-a schimbat. Acum as prefera sa ma infectez cu iubire fie si numai o fractiune de secunda decat sa traiesc o suta de ani in minciuna.
„O poveste care alearga cu viteza si o ia in alta directie la fiecare pagina, cu personaje care ma duc de la afectiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“ - Jay Asher
Fragment din romanul "Delirium" de Lauren Oliver:
„Gandurile imi zboara in fuga la baiatul pe care l-am vazut pe puntea de observatie, la parul lui in tonalitatea frunzelor tomnatice si la felul in care isi dadea capul pe spate cand radea, incat ii vedeam pana si cerul gurii. N-am pomenit nimanui despre el, nici macar Hanei, dar acum am senzatia ca ar fi trebuit s-o fac.
- Cineva trebuie sa fi stiut codurile de acces, continua Hana. Poate un simpatizant...
O usa se inchide cu zgomot in fata vestiarului, iar eu si Hana tresarim speriate, aruncandu-ne priviri salbatice. Sunete de pasi rasuna pe linoleum. Dupa cateva clipe de ezitare, Hana abordeaza un subiect cu totul inofensiv: culoarea rochiilor destinate ceremoniei de absolvire, care anul acesta vor fi portocalii. Tocmai atunci doamna Johanson, director sportiv, trece pe langa dulapuri, invartindu-si fluierul pe deget.
- Macar nu sunt maronii, precum cele de la Fielston Prep, comentez eu, desi abia o ascult.
Inima imi bate frenetic in piept, iar gandurile imi zboara in continuare la baiatul de pe puntea de observatie, intrebandu-ma in acelasi timp daca doamna Johanson ne-a auzit rostind cuvantul simpatizant. Nimic din gesturile ei nu tradeaza acest lucru, caci se multumeste doar sa dea din cap cand trece pe langa noi.
Am invatat sa joc bine teatru, sa spun ceva cand, de fapt, ma gandesc la altceva, sa ma prefac ca ascult, desi cuvintele trec pe langa mine, sa las impresia ca sunt calma si fericita cand, in realitate, sufletul imi freamata cu putere. Disimularea este o arta pe care o perfectionezi odata cu trecerea timpului. Trebuie sa inveti ca oamenii te asculta intotdeauna. Prima data cand am folosit telefonul mobil al matusii si al unchiului meu, am descoperit cu surprindere ca anumite zgomote ciudate imi bruiau sistematic discutia cu Hana, pana cand matusa mi-a explicat ca sunetele respective proveneau de la aparatele de interceptare ale guvernului, care monitorizau si inregistrau convorbirile telefonice in incercarea de a detecta cuvintele-tabu: dragoste, Invalizi sau simpatizant. Nimeni nu este vizat in mod direct; ascultarile se fac la intamplare. Dar parca e si mai rau asa. Am senzatia ca cineva cu o privire extrem de scrutatoare poate sa patrunda in mintea mea, dezvaluindu-mi gandurile necurate ca raza unui far, care surprinde in departare un animal speriat.
Uneori, am impresia ca in sufletul meu salasluiesc doua euri, fuzionand unul cu celalalt: eul superficial, care spune ceea ce trebuie sa spuna si incuviinteaza ceea ce trebuie sa incuviinteze, si un altul, mult mai complex, care intoarce problemele pe toate partile, care viseaza si rosteste lucruri inimaginabile ca de exemplu „Gri". De cele mai multe ori, cele doua euri merg in perfecta sincronie, iar scindarea dintre ele devine aproape imperceptibila. Uneori insa simt ca in mine traiesc doi oameni diferiti, iar conflictele dintre ei m-ar putea sfasia.”
Detaliile produsului