Seria de autor Marin Preda cuprinde, alaturi de Delirul, Morometii, Cel mai iubit dintre pamanteni, intalnirea din pamanturi, Imposibila intoarcere, Intrusul, Marele singuratic, Risipitorii, Viata ca o prada, Jurnal intim. 

    “Delirul este o scriere inca bruiata de o receptare excesiv de suspicioasa. Recitit cu calm, dar si cu atentia pe care o solicita intreaga rastalmacire, contextuala, dar si tendentioasa, a mizelor scrierii din 1975, cand a aparut, si pana azi, romanul nu numai ca nu dezamageste, dar, alaturi de Cel mai iubit dintre pamanteni, pe care il preceda, constituie cea mai serioasa meditatie a scriitorului asupra unei istorii in delir, asupra unei istorii bolnave. In Delirul [...] atentia scriitorului se concentreaza asupra mecanismelor dereglate ale istoriei mari, asupra protuberantelor si personalitatilor sale de exceptie (cele mai multe, malefice), asupra irationalitatii sale profunde, indestructibile, pe care orice interpretare nu face decat sa o dilate si mai mult.” (Oana Soare)

 

    “In acest timp, in ajunul sarbatorilor, generalul Antonescu, „cainele rosu" cum i se spusese pe vremuri, si despre care doar putini se intrebau daca stie sau nu stie ce se petrece cu legionarii pe care ii adusese el la putere sa guverneze (populatia, cu instinctul ei milenar care o face totdeauna sa ghiceasca sigur adevarul asa cum stie sa nasca si sa moara fara sa-si puna atatea intrebari, era convinsa ca, bineinteles, dictatorul stia totul) se pregatea ca totdeauna la ora pranzului, in ziua de 24 decembrie 1940, sa paraseasca presedintia consiliului si sa se duca acasa. Era imbracat in uniforma sa de general si se plimba cu o expresie posomorata de la un capat la altul al vastului sau birou, intarziase sa dea ordin sa i se traga masina cu paza care il insotea in fata intrarii. Sotiei, care il astepta si care ii telefonase, ii raspunsese ca mai are treaba. Dar nu mai lucra. In cele din urma, colonelul Elefterescu, aghiotantul si seful sau de cabinet, astepta si el sa-l vada ca de obicei iesind la orele 13. In cele din urma generalul se opri si puse mana pe unul din telefoanele de pe biroul sau.

    - Mama, zise el dupa ce forma un numar si un glas de femeie in varsta ii raspunse de la celalalt capat al firului. Esti singura acasa?

    - Nu sunt, dar de ce? 

    - Vreau sa iau masa cu tine, numai noi doi. Stii, femeilor, adica nevestelor, le place, cand un barbat traieste un moment greu, sa-i dea ele sfaturi, povete... Nevasta-mea m-ar stingheri  si m-ar irita... Maria a si intrat in rolul de sotie a conducatorului statului, stii, are idei... N-am nevoie de ideile nimanui, ale mele mi-ajung...

    - Bine, te-astept, zise batrana.

    Jumatate de ora mai tarziu conducatorul statului, „le Conducator”, cum i se spunea in revistele mondene din tara scrise in limba franceza si in ziarele straine din Europa, asa cum i se spunea lui Mussolini „Duce” sau lui Franco „Caudillo”, se afla in locuinta mamei sale, fosta sa locuinta, si isi scotea cizmele cu vadita usurare."