„La jumatatea epocii victoriene, intr-o perioada de avant a economiei liberale, cand Anglia devenise prima putere industriala a lumii, Thomas Hardy reconstituie cu nostalgie, intr-o cuprinzatoare fresca romanesca (Remedii disperate, 1871; Sub copacul padurii, 1872; Departe de lumea dezlantuita, 1874; Intoarcerea bastinasului, 1878; Primarul din Casterbridge, 1886; Tess D’Urberville, 1896; Jude nestiutul, 1896) climatul spiritual al Angliei patriarhale. Poetica «romanului regional» s-a imbogatit, prin el, cu lirismul robust al evocarii «peticului de pamant pe care au vazut lumina zilei» numarul indefinit de «generatii» si cu patosul stenic al confruntarii cu o fatalitate absolut transcendenta in raport cu viata umana, in sanul unei naturi transfigurate de epifaniile luminoase ale Divinitatii.“ -  Cornel Mihai Ionescu

     Fragment din romanul "Departe de lumea dezlantuita" de Thomas Hardy:

    “— Ei bine, ce crezi despre cum m-am purtat? intreba ea linistita.
    — Ca este nedemn de o femeie cuminte, si blanda, si minunata.
    Intr-o clipa, obrajii Bathshebei se colorara in purpuriul maniei, ca un apus de soare al lui Danby. Dar se stapani sa dea glas lucrurilor pe care le simtea si aceasta retinere a vorbelor ii facea expresia chipului si mai graitoare inca.
    Numai ca pasul urmator al lui Gabriel fu o greseala.
    — Poate ca nu-ti place ca te cert asa de grosolan, caci imi dau seama ca este o grosolanie, dar ma gandeam ca o sa-ti priasca.
    Bathsheba raspunse numaidecat, taios:
    — Dimpotriva, am despre dumneata o parere atat de proasta, incat, cu exagerarea dumitale, ma faci sa pretuiesc si mai mult oamenii cu capul pe umeri.
    — Ma bucur ca nu te-ai suparat, caci eu ti-am spus-o sincer si cat se poate de serios.
    — Inteleg. Dar, din nefericire, cand incerci sa nu vorbesti in gluma, izbutesti sa ai haz — la fel cum, daca-ti doresti sa nu fii serios, spui uneori vorbe cu mult bun-simt.
    Lovitura era grea, dar fara indoiala ca Bathsheba se pierduse cu firea si, tocmai de aceea, Gabriel si-o tinu pe-a sa in frau mai bine ca niciodata. Nu mai adauga nimic. Atunci, Bathsheba izbucni:
    — Cred ca am dreptul sa te intreb care anume este purtarea mea nedemna?! Ca nu ma marit cu dumneata, probabil!
    — Nici pe departe, zise Gabriel linistit. Am renuntat de mult sa ma mai gandesc la asta.
    — Ori s-o mai doresti, presupun! zise ea si era limpede ca se astepta ca el sa nege, fara sovaire, aceasta presupunere.
    Indiferent ce simtea, Gabriel repeta cu raceala cuvintele ei.
    — Ori s-o mai doresc.
    Fata de o femeie poti arata amaraciune, care pentru ea este o dulce mangaiere, sau lipsa de delicatete, daca nu e indreptata asupra ei. Bathsheba ar fi primit sa fie supusa unei pedepse umilitoare, in contul usuratatii ei, daca, in acelasi timp, Gabriel ar fi protestat si i-ar fi spus ca o iubeste; poti indura dezlantuirea unei pasiuni neimpartasite, chiar daca e usturatoare si te acuza; exista un triumf in umilire si o duiosie in cearta. Tocmai acest lucru il astepta Bathsheba si tocmai acest lucru nu-l obtinu. Sa inghita un perdaf fiindca predicatorul o vedea in lumina rece a diminetii, dupa ce deschisese obloanele deziluziei, o scotea din minti. Mai mult, el nici macar nu terminase. Continua, pe un ton si mai ridicat:
    — Parerea mea (de vreme ce mi-o ceri) este ca te-ai facut tare vinovata jucandu-i o festa ca aceea unui om ca domnul Boldwood, doar ca sa-ti treci timpul. Sa duci de nas un barbat la care nu tii nu este o fapta demna de lauda. Si, domnisoara Everdene, chiar daca simteai ca esti sincer atrasa de el, ai fi putut sa-i dai de veste altfel, printr-o purtare iubitoare adevarata, si nu trimitandu-i o felicitare de Sf. Valentin."