Ni se spune ca avem nevoie sa descoperim ca nu stim sa traim bucuria daruita omului de Mantuitorul in Biserica Lui pentru ca nu megem pana la capat in intalnirea cu Dumnezeu. Dam slava lui Dumnezeu, ne ducem la biserica, ne spovedim, ne impartasim chiar, dar nu ne dam seama ca suntem bolnavi, ca n-am invatat sa devenim ceea ce suntem chemati sa fim, ca refuzam sa intelegem ca nu suntem „gata”! A fi „gata” inseamna a fi indumnezeit.

Asadar, invatam din volum ca viata noastra este o lucrare, un lucru mare, alcatuit din miliarde de lucruri mici, marunte, majoritatea dintre ele neinsemnate in biografie, dar absolut toate importante pentru ca sunt continutul viu al acestei vieti. si cat de trist, de dureros, ba chiar tragic este ca nu ne traim viata ori de cate ori nu suntem constienti de lururile acestea care o fac, o umplu. Adica in cea mai mare parte, nu noi ne traim viata, ci ea ne traieste pe noi.

Ni se spune ca daca L-am primit pe Hristos Dumnezeu ca Domn si stapan al vietii noastre, scopul vietii noastre ar trebui sa fie intrarea in Imparatia Lui, sa intram in bucuria Lui pe care nu o ia nimeni de la noi. Asta suntem indemnati sa cautam: sa traim bucuria aceasta pe care ne-a fagaduit-o Domnul. Orice alta stare de bucurie este mincinoasa. Nu ne-am nascut pentru o stare de bine. Dumnezeul si Mantuitorul nostru ne-a anuntat ca vor fi vremuri grele, ca vom avea necazuri, ca va trebui sa ne purtam crucea, ca vom fi batuti, scuipati si judecati, dar toate acestea nu ar trebui sa ne ia bucuria pe care nimeni si nimic nu o poate lua de la noi pentru ca e a Lui. Numai asa vom putea rezista!