Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri si Semicentenarului Echinox, aparut sub egida Muzeului National al Literaturii Romane din Bucuresti

Gradini (fragment)
 
obscura sporeste in noi greutatea mortilor
plecati sa ajunga undeva dedesubtul absentei lor
ca intunecimea sub partea insorita a norilor


iar prin incaperile unde uitarea continua
sa se imbibe de mersul lor
aceleasi podele scot acelasi sunet imperceptibil
sub pasii ce se trezesc
din neresemnare


in timp ce neconsolatul suflet ramane
doar insistenta de a nu gasi o a treia cale


Dinu Flamand s-a nascut la 24 iunie 1947 in Susenii Bargaului, sat din nordul Transilvaniei, din parinti tarani. „Dinu”, ales mai tarziu ca pseudonim literar, este contractarea patronimului Anchidim (de la cuvantul grec akindynos – „inofensivul”, „seninul”, „omul sigur”), ce il desemneaza, in calendarul ortodox, pe un martir crestin care si-a sfarsit viata aruncat intr-un cuptor pe data de 2 noiembrie 341 la curtea imparatului persan Sapor cel Mare. A facut studii elementare si liceale in satul natal, la Brasov si la Cluj-Napoca, unde a absolvit, in 1970, Facultatea de Filologie. In timpul studentiei a participat la infiintarea cenaclului literar Echinox iar mai apoi a revistei cu acelasi nume, care va grupa la sfarsitul secolului trecut una dintre cele mai importante miscari literare din Romania. Debuteaza cu poezie in revista Tribuna (1966), apoi incepe sa publice poezie, critica, reportaje si traduceri in mai toate revistele literare si publicatiile centrale: Steaua, Viata Romaneasca, Romania literara, Luceafarul, Amfiteatru, Secolul 20, Arges, Vatra, Convorbiri literare, Ateneu, Cronica, Orizont, Familia, Astra, Ramuri s.a. Dupa terminarea studiilor universitare este repartizat in Capitala, la o sucursala a Ministerului Culturii, Centrala cartii, care monitoriza toate editurile din Romania, pe acea vreme etatizate in totalitate. Cum refuza sa respinga manuscrise pe criterii ideologice si nu participa la alegerea unor titluri de carti deja tiparite, ce urmau sa fie distruse, fiindca nu mai conveneau regimului, este transferat disciplinar la Editura Enciclopedica, 1971. In acea perioada supravegherea ideologica se inaspreste, iar Dinu Flamand se refugiaza in comentarii literare si in traduceri, pentru a evita desele interventii ale cenzurii in poemele sale. Scurta si naiva trecere (1973-1974) prin redactia revistei Flacara, care se dorea o scoala a reportajului social, inainte de a deveni la randul ei vector de propaganda pentru regimul ceausist. Un nou transfer, cu caracter punitiv, spre redactia revistelor Viata studenteasca si Amfiteatru. Ramane la revistele studentesti pana in februarie 1987, reusind in acest timp sa publice in paginile Amfiteatrului numerosi tineri scriitori care vor deveni nume de referinta ale noilor generatii, in preajma Revolutiei din decembrie 89 si dupa aceea. Este destituit dupa ce publicase cele 4 faimoase poezii ale Anei Blandiana, care ridiculizau regimul comunist. Reuseste, totusi, sa se angajeze redactor la revista Secolul 20, pana in februarie 1989 cand, profitand de o calatorie profesionala in Portugalia, cere si obtine azil politic in Franta. Familia ii ramane insa ostateca in Romania, de unde va putea pleca doar dupa Revolutie. Acorda in primele zile de exil interviuri si publica articole in presa franceza, Le Monde, Liberation, in care denunta dictatura din patria sa. Devine corespondent radiofonic pentru Paris al posturilor de radio BBC si Europa Libera. Colaboreaza intens si la Radio France Internationale, unde va fi angajat si va deveni, timp de peste doua decenii, una din vocile distincte ale presei internationale.