Opera singulara in peisajul literaturii italiene din prima jumatate a secolului XX, romanul reprezinta o parabola a existentei umane. Tinarul ofiter Giovanni Drogo este trimis intr-un fort indepartat, ca sa apere granita de nord a tarii, fort de unde nu se zareste decit un imens pustiu: „desertul tatarilor”. In asteptarea evenimentului vietii sale, marea invazie si infruntarea tatarilor, timpul se scurge monoton, intre ceasurile de veghe si ritmurile impuse de regimul cazon. Ruptura cu lumea de afara devine definitiva, dupa o permisie cind el hotaraste sa astepte „ceasul de glorie” in fort. Cind nimeni nu mai spera, marea confruntare are loc, insa Drogo, batrin si grav bolnav, este evacuat in spatele frontului. Tradus in aproape toate limbile europene, acest roman al sperantei si iluziei unei vieti inselate aminteste deopotriva de Kafka si Camus.