Evoluţia Mariei Calciu de la un volum de poezie la altul poate surprinde cititorul. În cartea de faţă, textele ei se amplifică faţă de cele precedente, se adâncesc din punctul de vedere al meditaţiei şi, devenind mai abstracte, se încifrează oarecum. Poeta aproape că a alungat metafora din textele sale: „chiar dacă îmi era frig/îmi priveam şi umbra subţire/ legată de iarnǎ/ Sperând să înţeleg aşa ce trebuie să fac/ pentru ca primind-o în mine (iarna n.m.)/ să trecem împreună aşa cum am promis". Ea nu mai simte nevoia explicitării, a precizărilor, ci conturează un tip de luciditate ce refuză orice ornament. Cititorul nu este invitat ci obligat să pătrundă în sens. Astfel va trece şi el „prin arcul meu de sălcii plângătoare" ca printr un arc de triumf, biruitor în căutarea înţelesului. - Horia Gârbea