„Corespondenta dintre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu este, din mai multe puncte de vedere, extraordinara. Mai intii, ea constituie, cred, cel mai bogat schimb de scrisori intre Eliade si un corespondent individual al sau, dupa acela cu Raffaele Pettazzoni, din cite au iesit la iveala pina in momentul de fata. In al doilea rind, aceasta corespondenta spune povestea fascinanta a unei relatii maestru-discipol, singura de acest fel dintre Mircea Eliade si un roman mult mai tinar, pe care Eliade ajunsese sa-l considere «singurul prieten caruia am atitea de spus, si de intrebat» si sa discute cu el de la egal la egal probleme de istoria religiilor si de literatura. In al treilea rind, gasim in scrisorile lui Eliade (care raspundea unor intrebari repetate ale discipolului sau) anumite clarificari ale opiniilor sale retrospective cu privire la Miscarea Legionara… In sfirsit, corespondenta Eliade-Culianu ilustreaza evolutia intelectuala a acestuia din urma, discipol stralucit, care trebuia sa-si afirme originalitatea fata de maestru, sa incerce sa se elibereze de el, poate chiar sa-l depaseasca… Acest epistolar, important pentru cercetatorii operei lui Mircea Eliade, are si meritul de a da o dimensiune umana, uneori uman-prea-umana, mrelui, miticului erudit Ioan Petru Culianu.” (Matei Calinescu)