Engrama nu este niciodata „calculata”. Un exemplu de nivel aberativ mic, poate fi pedepsirea copilului. Daca cineva examineaza o copilarie in care pedepsirea corporala a fost frecventa, incepe sa inteleaga uriasa absurditate a teoriei dirijarii prin durere. Pedepsirea, in realitate, fara exagerare si cu toata certitudinea, nu face niciun bine, in schimb realizeaza inversul, deoarece provoaca o „revolta reactiva” impotriva sursei pedepsei si este pe cale sa provoace nu doar dezintegrarea mintii copilului, dar si scoaterea continua din minti a sursei de pedeapsa. Omul reactioneaza prin lupta contra surselor de durere. In momentul in care inceteaza sa mai lupte impotriva lor este distrus din punct de vedere mental si nu mai este de folos nimanui, cu atat mai putin lui insusi.

Sa luam cazul unui baiat, care fusese batut de fiecare data cand era „rau”, cu o perie de par. In studierea acestui caz, cea mai asidua cercetare n-a putut sa descopere vreo evocare clara a motivului pentru care era pedepsit, ci doar faptul ca era pedepsit. Desfasurarea evenimentelor era de genul acesta: activitate mai mult sau mai putin rationala, frica in fata amenintarii pedepsei, pedeapsa, suparare emotionala din pricina pedepsei, reinnoirea activitatii. Mecanismele cazului au aratat ca persoana era angajata intr-o activitate care, indiferent cum o considerau ceilalti, nu era decat o activitate de supravietuire pentru el, oferindu-i satisfactie, castiguri reale sau macar presupunerea ca poate, si va supravietui. In momentul in care pedeapsa devine amenintare, se restimuleaza pedepsele vechi ca fiind engrame minore care, de obicei, se sprijina pe engrame majore; acest lucru, intr-o oarecare masura, intrerupe puterea analitica si inregistrarile pedepsei se fac, acum, la nivel reactiv. Are loc pedeapsa, si acest lucru scade atat de mult constiinta analitica, incat inregistrarile pedepsei se fac doar in banca reactiva; supararea emotionala ce urmeaza este inca in perioada inchiderii9 analitice; treptat, analizatorul se intoarce la starea normala, astfel revine si constiinta si se poate relua activitatea pe plan analitic. Toate pedepsele corporale se conduc dupa aceasta schema si toate celelalte pedepse sunt, in cel mai bun caz, lock-uri ce urmeaza acelasi model, doar cu exceptia faptului ca nu are loc inchiderea completa a analizatorului, provocata de durere.