Dictionar de expresii roman-francez

Dictionar de expresii roman-francez
Pe drumul anevoios de insusire pertinenta a unei limbi straine, franceza in cazul de fata, Aristita Negreanu intinde o mana de ajutor celor care se incumeta sa urmeze acest drum, dispusi sa depaseasca cele mai nebanuite capcane. Aceasta lucrare uzeaza de prezentarea expresiei introduse de verb si sublinierea cuvintelor-cheie, reluate in sectiunea finala a cartii (in "Indice"), din care se fac trimiteri la verbele care se vehiculeaza, ceea ce confera volumului consistenta unui dublu dictionar: in functie de verb si in functie de cuvantul (cuvintele)-cheie. Recurente, marcajele din cadrul dictionarului evidentiaza elementele centrale sau cele absolut necesare receptarii sensului expresiei. Cuprinzand peste 7000 de expresii, acest dictionar se constituie in traseul ideal pentru a parcurge, a cunoaste, a intelege si a vorbi limba franceza vie, moderna, aflata intr-o evolutie continua.
Aristita Negreanu este un reputat cadru didactic universitar, specialista in semantica, pasionata de problemele traducerii si autoare a unui numar consistent de manuale, culegeri de exercitii si dictionare de specialitate.
PRP: 24.90 Lei

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
22.41Lei
22.41Lei
24.90 LeiIndisponibil
Descrierea produsului
Pe drumul anevoios de insusire pertinenta a unei limbi straine, franceza in cazul de fata, Aristita Negreanu intinde o mana de ajutor celor care se incumeta sa urmeze acest drum, dispusi sa depaseasca cele mai nebanuite capcane. Aceasta lucrare uzeaza de prezentarea expresiei introduse de verb si sublinierea cuvintelor-cheie, reluate in sectiunea finala a cartii (in "Indice"), din care se fac trimiteri la verbele care se vehiculeaza, ceea ce confera volumului consistenta unui dublu dictionar: in functie de verb si in functie de cuvantul (cuvintele)-cheie. Recurente, marcajele din cadrul dictionarului evidentiaza elementele centrale sau cele absolut necesare receptarii sensului expresiei. Cuprinzand peste 7000 de expresii, acest dictionar se constituie in traseul ideal pentru a parcurge, a cunoaste, a intelege si a vorbi limba franceza vie, moderna, aflata intr-o evolutie continua.
Aristita Negreanu este un reputat cadru didactic universitar, specialista in semantica, pasionata de problemele traducerii si autoare a unui numar consistent de manuale, culegeri de exercitii si dictionare de specialitate.
Detaliile produsului