Am trait acesti ani la o intensitate fara seaman: abuzurile, ticalosiile, declaratiile aberante ori dezvaluirile revoltatoare au fost, fiecare in parte, tot atatea motive pentru a ma solidariza cu o societate civila mereu activa si mereu amenintata, cu grupuri sau persoane expuse linsajului public sau defaimarii. Au fost, deopotriva, pretexte pentru a indigui cat se poate prin analiza lucida revarsarile de ura, de frica, de lasitate ori de conformism care pareau sa sufoce Romania zi dupa zi, aducand, atat cat mi-a stat in putinta, un elogiu ratiunii, educatiei si declarandu-mi increderea neconditionata in forta argumentelor limpezi si precis exprimate. Am scris de multe ori frenetic, transformand scrisul intr-un soi de terapie prin care imi faceam mie suportabila o societate pe care o simteam in acelasi timp foarte straina si totusi coplesitoare, am scris manat de tristete sau de indignare, fara a ma eschiva de la responsabilitatea pe care mi-am luat-o singur, fara mandat si fara constrangeri, de a fi un intelectual public. — Ciprian Mihali