Amandoi parintii mei aveau o memorie admirabila si erau niste povestitori neintrecuti. In lungile seri de iarna ne tineau pe noi, copiii, pe profesori, pe guvernante si pe musafirii zilei ceasuri intregi sub farmecul povestirilor lor, facand sa treaca pe dinaintea ochilor nosti icoanele unui trecut la care luasera parte sau auzisera amarunte din gura batranilor lor. Ce pacat ca, mai pe urma, cand imi dam sama de pretul acelor povestiri si imi aduceam aminte inca bine de ele, nu le-am notat, lasand sa se piarda o multime de amarunte nepretuite pentru istoria noastra politica, sociala si economica in veacul trecut!“

si in al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiaza, cu pietate filiala, harul de povestitori al parintilor sai. Pe sine se ignora, dar, daca astazi putem reconstitui copilaria unui fiu de boier moldovean, imprejurarile in care a fost crescut educat si instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru ca de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a ingrijit sa nu piarda vreun „amarunt“ semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trait el insusi.