Intr-o perioada in care tonul il dadeau existentialismul si psihanaliza, Titus Burckhardt se face interpretul acelei autentice philosophia perennis care se exprima in platonism, Vedanta, sufism, taoism si in alte invataturi esoterice si sapientiale. In lucrarile sale, el se dovedeste unul din cei mai subtili interpreti ai adevarului universal in domeniul metafizicii, precum si in cel al cosmologiei si artei traditionale.

Doctrinele esoterice ale Islamului este principalul expozeu metafizic al lui Burckhardt, care completeaza in mod stralucit opera lui Schuon. Printr-o serie de definitii lucide si sobre, autorul precizeaza care este natura esoterismului in general, apoi cerceteaza temeiurile doctrinare ale esoterismului islamic (sau sufismul), si incheie cu o admirabila descriere a "alchimiei spirituale" sau a caii contemplative ce duce la realizarea interioara.