Ce cauta Criticul si fratele sau, Cititorul, – amandoi blestemati sa nu gaseasca – in itinerarele labirintice ale Poeziei? O expresie intamplatoare a indicibilului; absurdul (ne)semnificativ al Lumii; elixirul invizibil al Ideilor; de ce este indispensabila omului, aceasta pictura oarba ce se aude simfonic si se vede in chip de femeie-inger; intuitia si jocul secund al poetului ce (re)descopera un mod estetico-filosofic, de a folosi cel mai bine acel grano de salis specific nu doar artistului; golul istoric, dar si cel imanent, de la care ne vine gustul absurdului si al inutilitatii; alternativa ca tobogan al optiunii; moartea onirica: defularile amanate (dorinta, asteptarea, fericirea presupusa etc.); absolutul ca reverie (pentru disolutia concretului si a derizoriului); singuratatea ca lipsa a celuilalt; metamorfozele destinului; drama si sublimul existentei etc.?

Sunt interogatii insolubile, misterioase ce ne determina sa nu abandonam  puterea de seductie a amantei noastre de proximitate: Poezia care, etern si paradoxal, este ceea ce nu este… Devine ceea ce suntem noi! De aceea o cautam! - Petre Isachi