Profesorul Liviu Maior – istoricul prin excelenta al Transilvaniei moderne – incheie cu aceasta carte „saga” sa inchinata secolului romanesc al nationalitatilor, portretizat in acvaforte pentru anii 1848-1918. Cu abordari mereu incitante, pe tema vag cunoscuta anterior a Habsburgilor si romanilor, istoricul incoroneaza ciclul acestei „comedii umane” rasaritene cu „povestea” adevarata a mai mult de jumatate dintre romanii de-atunci (ardeleni, bucovineni, basarabeni), participanti fara voie la un „Mare Razboi” cu doi ani mai lung decat al romanilor din Regat si sacrificati pentru tari si scopuri (oficiale) straine lor. Istoricul ilumineaza astfel o pagina din trecutul nostru care explica magistral cum s-a ajuns la „ora astrala” din 1918, adica in ce fel s-a faurit Romania intregita. Cartea arata clar ceea ce cartile noastre de invatatura spun de secole, ca nimic important nu se poate obtine fara sacrificii, dar si ceea ce nu prea spun cartile de-acum, ca romanii din afara micului Regat au construit, in masura considerabila, Romania Mare. Descins din viata erudita si luptatoare a polihistorilor Scolii Ardelene, profesorul Liviu Maior scrie epopeea facerii Romaniei moderne, cu metodele consacrate ale „meseriei de istoric”, proiectand istoria romanilor in universalitate.
Ioan-Aurel Pop
* * *
in 1914, liderii statelor europene traiau intr-o iluzie – aceea ca razboiul modern devenise atat de distrugator, incat niciun beligerant nu putea fi victorios. Costul acestei iluzii a fost enorm, dupa cum demonstreaza si profesorul Liviu Maior, exemplificand cu istoria populatiilor din Bucovina, Basarabia si Transilvania. Ca si veritabilii istorici care scriu cu pasiune si responsabilitate, istoricul Liviu Maior indeamna cititorii, dar mai ales pe liderii contemporani sa invete din lectiile conflagratiilor mondiale ale sec. al XX-lea cum se construieste cooperarea diversitatilor, solidaritatea umana si speranta in ratiunea OMULUI.
Vasile Puscas
* * *
Profesorul si istoricul Liviu Maior a contribuit plenar in ultimele decenii la reformarea istoriografiei romanesti si racordarea acesteia la dezbaterea de idei precum si la marile teme ale istoriografiei contemporane universale. La lucrarile anterioare ale Domniei Sale despre raporturile romanilor cu ungurii in Revolutia de la 1848, despre relatiile Habsburgilor cu romanii si loialitatea dinastica a acestora din urma, despre marile personalitati ale istoriei moderne si contemporane (Avram Iancu, Alexandru Vaida Voevod), despre rolul societatii civile romanesti din Transilvania la consolidarea identitatii nationale si construirea unui comportament democratic etc. se adauga prezenta carte, o premiera in istoriografia romaneasca referitoare la Marele Razboi. Sunt abordate teme ocultate pana acum in Romania, sunt pusi sa vorbeasca despre ceea ce s-a intamplat in acei ani de la mari anonimi la formatorii de opinie si personalitatile care au marcat evolutia evenimentelor.

Fragment:

" Interesul pentru pozitia Romaniei a fost o componenta prioritara a presei din imperiu si a celei din partea ungara a monarhiei. Romanull semnala, la sfarsitul lunii iulie si inceputul lui august, starea de spirit din Regat exprimata de opinia publica preocupata de neutralitatea tarii. Presa recunostea divizarea din societatea romaneasca, admitand existenta orientarii progermane, dar si a celei antantiste. Abordarea acestui subiect foarte important s-a facut cu multa retinere, redactiile preferand sa reia articole din marile ziare bucurestene fara prea multe consideratii proprii. Totusi, aceasta chestiune nu putea fi ocolita in ansamblul ei datorita implicatiilor majore pe care oricare dintre deciziile Romaniei aveau sa afecteze direct situatia celor din Transilvania, Bucovina si chiar Basarabia. in plus, nu au fost putine cazurile in care ziarele romanesti polemizeaza pe aceasta tema cu cele maghiare sau germane. Nu au lipsit nici articolele in care se exprima dezamagirea fata de indecizia care a ca racterizat in acele zile Bucurestiul. Mai multi ziaristi, care preferau anonimatul, considerau ca problema Basarabiei era determinanta in luarea hotararii de a ramane neutra in razboi. „Cu toate acestea ramane o problema sufleteasca interesanta de a lamuri, pentru noi, romanii din Ardeal, care e motivul psihologic al acestei schimbari de dispozitie in opinia publica a regatului?" se intreba autorul articolului din Gazeta Transilvaniei. intrebarile nu se opresc, iar ziaristul brasoVean nu-si ascunde dezamagirea: „Pentru ce sufletul fratilor nostri liberi e gata sa uite — fireste pe o clipa — umbra Basarabiei cum o numeste d. Gom si da preferinta umbrei Ardealului". Tratamentul diferit acordat evlor doua provincii a fost considerat o eroare, sacrificarea uneia in trivoarea celeilalte contravenind ideii de natiune romana. Era clar ca oriee optiune spre Antanta sau Puterile Centrale urma sa duca la dimndonul uneia din provinciile romanesti aflate sub dominatia rusa milll austro-ungara. Desigur, in ratiunile autoritatilor de la Bucuresti enntau si alte elemente, in primul rand vulnerabilitatea strategica a tArii cauzata si de slaba pregatire a armatei romane, incapabila sa se i ni i frunte cu Marile Puteri din vecinatatea lor.
Foarte activ in acele zile si saptamani a fost grupul V.nda-Popovici, la care s-a adaugat si Constantin Stere. Interviurile, inlicolele scrise si publicate in presa de limba maghiara si germana, in ritlrele bucurestene, dar si ardelene, abordeaza deschis „pericolul rus" pentru romani si predarea definitiva a Basarabiei in cazul unei aliante eti Antanta. Mai mult, un argument greu de natura morala se intalneste in aceste articole. Este vorba de pericolul razboiului fratricid. Abunda comparatiile intre statutul romanilor din imperiul A ustro-Ungar si al celor de sub dominatia tarista. Autorul unui articol tIparut in Gazeta Transilvaniei2 nu crede in existenta unor mari deosebiri de regim: „Nu ar fi absurd sa iubesti o temnita, cea austro-ungara, numai pentru ca urasti pe cealalta ruseasca?" (subl.n.). Singura deosebire demna d e a fi luata in calcul era nivelul constiintei nationale atins de romanii d in Austro-Ungaria fata de cei din Rusia. Autorul considera, vizionar, ea sansele statelor poliglote de a supravietui in urma razboiului sunt ininime si ca ele vor disparea facand loc statelor-natiune. Austro-Ungaria va fi prima „victima" tocmai datorita constiintei nationale a popoarelor care o formeaza, urmata de Rusia, care nu va rezista caderii tarismului absolutist. Maniera lor, mai ales argumentatia, ne face sa credem ca autorul lui a fost Aurel C. Popovici. El recomanda Romaniei „sa nu se puna in calea evolutiei, ci de a profita in mod rational mersului ei fatal". Ideea neutralitatii o sustine si N. Iorga, ostil razboiului mondial, dar „cu arma la picior". "