Doi pasi prin singuratate

In conditiile in care satul din ziva de azi vietuieste curgere a carei directie nimeni nu o poate anticipa, cu exactitate, scrierea de fata vine, pe de o parte, sa accentueze aceasta afirmatie, dar, pe de alta, ceea ce mi se pare elocvent, sa intarzie putin cursul eternitatii prin marcarea unor trairi cu nuanta fie idilica, fie traversata de emotii si tragism, toate ancorate in cotidian. 

[...]

Alaturi de partea descriptiva, de cele mai multe ori subordonata unei lirici patriarhale, am cautat, acolo unde a fost posibil, sa incorporez si expresii ironice in masura permisibilului.
Nu as vrea sa dramatizez intr-o extrema nedorita unele aspecte expuse, dar nici sa nu observ dimensiunea istorica a fenomenului, care, din pacate, nu ne acorda prea multe sperante in munca de resuscitare a autenticitatii vietii satului.