Domnii Golovliov

Satira sociala si cronica de familie deopotriva, Domnii Golovliov urmareste povestea unei familii de mosieri pe parcursul a trei generatii. In centrul unui univers casnic sumbru si dezarticulat, in care vointa de putere si de eliberare macina personajele pana la nebunie, Saltikov-Scedrin il plaseaza pe ipocritul si tiranicul Porfiri ale carui practici si valori, adevarata mostenire a lumii sale, le vor aduce domnilor Golovliov, in cele din urma, sfarsitul. Considerata unul dintre romanele rusesti de referinta ale secolului al XIX-lea, cartea surprinde cu un sarcasm nemilos criza mosierimii ruse, punand la indoiala fundamentele valorilor societatii rusesti con-servatoare si oglindind, astfel, in destinul boierilor Golovliov apusul unei lumi.

„Domnii Golovliov a fost adeseori numit cel mai tenebros roman rusesc. [...] Cartea lui Scedrin nu este insa tenebroasa, ci o forta autentica."
V.S. Pritchett

„Izbitor de puternic, convingator si impresionant."
The New York Times

„Gogol si Scedrin sunt punctele de referinta ale romanului satiric rusesc."
Lesley Milne

„Saltikov este inzestrat cu tot ce ii trebuie: o fraza densa, putrnica si expresiva; o forta de caracterizare cum nu mai vezi la nimeni altul; nu umor, ci talentul de a face rasul sa curga suvoaie."
Lev Tolstoi
Fragment din romanul Domnii Golovliov de M.E. Saltikov-Scedrin

"Petenka a intrat cumva apatic, i-a sarutat mana tatalui, apoi a facut acelasi ceremonial cu bunica, a facut o plecaciune spre Evprakseiuska si s-a asezat. Era un baiat de vreo douazeci si cinci de ani, destul de frumos, in uniforma de ofiter. Asta e tot ce se putea spune despre el, si nici Iuduska nu prea stia mai mult. Relatiile dintre tata si fiu erau de asemenea natura, ca nici nu puteau fi numite ,ancordate": parca nici nu exista nimic. Iuduska stia ca exista un om care, in documente, este fiul lui, fata de care e obligat la anumite termene trimita un salariu si de la care, in schimbul acestui lucru, are dreptul sa ceara respect si supunere. Petenka, la randul sau, stia ca are un tata care poate sa faca presiuni asupra lui in orice moment. Se ducea cu destula placere la Golovliovo, mai ales de cand era ofiter, dar nu pentru ca avea o placere de a discuta cu tatal, ci pur si simplu pentru ca orice om care nu are deloc idee despre scopurile sale in viata e chemat cumva instinctiv de locurile natale. Dar acum, in mod evident, venise de nevoie, fortat, drept care nu manifestase ni-ciunul dintre acele semne de nedumerire bucuroasa de care era marcata de regula sosirea fiului nobil ratacitor in satul sau natal.
Petenka nu era prea vorbaret. La toate exclamatiile tatalui — „Uite ce surpriza !", „Ne-ai facut-o !", „Stateam si ma gandeam: «Doamne, iarta-ma, cine o umbla noaptea pe drumuri?» Si ia uite cine era!" el raspundea fie prin tacere, fie printr-un zam-bet stupid. Iar la intrebarea „Cum de ti-a dat prin cap sa vii asa, pe nepusa masa?", a raspuns cu sinceritate ca asa i-a venit sa faca. "