„In 1926, solohov a inceput sa scrie Tikhi Don (Donul linistit, 1928‑1940), opera care i‑a luat paisprezece ani ca s‑o finalizeze. (…) Cu un profund interes pentru destinele umane care se desfasoara pe fundalul transformarilor si tulburarilor din Rusia, solohov uneste in opera lui mostenirea artistica a lui Tolstoi si a lui Gogol cu o noua viziune introdusa in literatura rusa de catre Maxim Gorki.“
Nobelprize.org

Intr‑o scrisoare adresata lui solohov in 1962, Alexandr Soljenitin numeste Donul linistit
„un roman nemuritor“, iar ulterior va vorbi despre autorul lui ca despre un „geniu incomparabil“.

„Donul linistit, capodopera lui Mihail solohov, ramane cel mai bun roman realist despre Revolutia Rusa.“ New York Times

„Donul linistit este Iliada secolului XX“. Geir Kjetsaa

„Am citit romanul acesta de trei ori, intotdeauna cu sufletul la gura, prima data uitand sa mananc si sa beau apa, prefacandu‑ma ca nu‑i aud pe prietenii mei (cu strigate de pusti, nu de sirene), care ma chemau afara, la fotbal, la fabuloasele meciuri dintre echipele blocurilor D13 si D14. Din vraja celor o mie de pagini, ma urmaresc povestile aiuritoare, iubirile, blandeturile si cruzimile, tumultul corurilor
cazacesti, zanganitul armelor si fornaitul cailor, mirosul campurilor jilave […]. Sunt indragostit iremediabil de Axinia, iar, ori de cate ori ma gandesc la Daria, ma cuprinde cu regularitate tristetea. Despre Grigori Melehov nu stiu ce sa spun nici in ziua de azi, poate doar ca pendularea lui intre armata alba si cea rosie seamana cu marile pendulari ale omenirii, din secolul trecut.“ Filip Florian

Mihail solohov (1905–1984) este laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1965. Cu un an inainte, Jean‑Paul Sartre refuzase acelasi premiu tocmai pentru ca nu‑i fusese inca acordat lui solohov. Primul dintre cele patru volume ale Donului linistit a aparut in 1928, pe cand autorul avea douazeci si trei de ani. Cartea a fost imediat recunoscuta drept geniala, dar asta lui solohov i‑a adus si mari probleme: a fost acuzat de plagiat, principala „dovada“ impotriva lui fiind ca era prea tanar ca sa poata scrie o carte atat de mare. Nu l‑a ajutat nici faptul ca, in anii ’40, manuscrisele primelor doua volume au „disparut“. A trecut mai bine de o jumatate de secol pana cand manuscrisele au putut fi rascumparate si studiate prin cele mai moderne mijloace. Iar verdictul a fost clar: fara umbra de indoiala, autorul cartii este Mihail solohov.