In aceste 12 povestiri, Cehov se dovedeste, cu inefabilul sau amestec de luciditate trista si umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuantelor si subtilitatilor dulci-amare ale sufletului, fara a scrie propriu-zis proza psihologica sau de idei. 

 

Pentru Cehov, dragostea adevarata e departe de a fi ideala si lipsita de contradictii, desi inevitabil idealizeaza. In mod esential, ea se intemeiaza pe o comuniune - fie si iluzorie, in cazul celor amagiti - de simtire si valori, pe sinceritate, constanta si devotament. Scriitorul are un ochi ager si infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii - de la dragostea impartasita la cea dispretuita, la neputinta sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrata ori care nu rezista incercarilor vietii, dar si la dragostea platonica, admiratoare - si pentru diferitele surogate ale iubirii - simpla atractie fizica, senzualitatea rece, mila, condescendenta, rutina, nevoia egoista de a placea, de siguranta ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapa observatiei sale chirurgicale, si totusi profund intelegatoare. In cele din urma, in spiritul lui umanist, dragostea intre un barbat si o femeie este legata de un caracter bun si de credinta in arta, stiinta ori in profesie - cu alte cuvinte, in latura nobila a naturii umane.

Traducere din limba rusa de Adriana Liciu.