Care sunt așteptările tale? Ce speri că va face Dumnezeu pentru tine? Ai anumite dorințe arzătoare sau aspirații în viața ta pe care încerci să le împlinești prin propriile puteri? Cu toții așteptăm sau sperăm la ceva. Trăim într-o lume distrusă și dorințele noastre ne amintesc că ceva sau cineva mai grandios are să vină. Chiar dacă recunoaștem sau nu, în fond așteptăm revenirea lui Isus Hristos, Regele nostru etern. Chiar dacă pe termen scurt ne putem împlini anumite dorințe pe cont propriu, în esență mereu vom spera la ceva mai mult, dar adevărata împlinire vine doar prin restaurarea adusă de Hristos. "El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, și Împărăţia Lui nu va avea sfârșit." - Luca 1:32-33 Adventul (cele patru săptămâni care preced Crăciunul) este un sezon al așteptării, al amintirilor și al bucuriei. Noi așteptăm revenirea lui Hristos, celebrând prima Sa venire chiar și când tânjim după revenirea Sa. Ne amintim de lumea aceasta pierdută și cum El va aduce restaurarea și desăvârșirea când va reveni. Și Îl lăudăm, conștientizând bucuria pe care o avem, pentru că ne-am pus speranța în Hristos. Studiul Dumnezeul care restaurează ne însoțește în această perioadă de Advent, un timp al așteptării și al marilor speranțe câștigate prin Regele nostru etern. Alătură-te nouă online sau pe aplicația Love God Greatly pentru acest studiu de patru săptămâni. În ambele locuri vei găsi resurse corespunzătoare studiului Dumnezeul care restaurează prin postările noastre pe blog și pe social media, și de asemenea vei avea parte de o comunitate iubitoare care te va încuraja în timp ce reflectăm la venirea lui Hristos.