In acest debut extraordinar – o imbinare de poem in proza, fabula polifonica si eseu despre durere –, originalitatea narativa si tonul plin de compasiune ale lui Max Porter creeaza un efect uluitor. Vorbind despre adevaruri dureroase si profund umane, Durerea e o faptura inaripata anunta aparitia unui talent cu totul iesit din comun.

 • Castigator al Premiului Dylan Thomas 2016 • Castigator al Premiului Sunday Times pentru tanarul scriitor al anului 2016 • Finalist la Premiul National Book Critics Circle John Leonard (SUA) • Nominalizat la The Goldsmiths Prize 2015 • Nominalizat la Guardian First Book Award 2015 • Drepturile de ecranizare au fost achizitionate de Pulse Films.

    Intr-un apartament din Londra, doi baieti se confrunta cu insuportabila tristete provocata de moartea fulgeratoare a mamei lor. Tatal lor, expert in opera lui Ted Hughes si romantic dezorientat, isi imagineaza un viitor pustiu, lipsit de sens. In acest moment de disperare, primesc o vizita de la Kra – dadaca, vindecator, sarlatan, personaj contradictoriu. Atrasa de familia indoliata, aceasta pasare „sentimentala" ameninta ca va ramane pana cand nu vor mai avea nevoie de ea. Si asa se si intampla: lunile trec, durerea cedeaza locul amintirilor, iar mica familie incepe sa se vindece.

    "O tesatura complexa de imagini si idei, impregnata de poezie, dar care poate fi citita si ca o poveste pentru copii. Ne schimba perceptia asupra romanului si a posibilitatilor sale, vorbindu-ne despre un subiect extrem de delicat, pagina dupa pagina, ca si cum am fi purtati pe aripi." - The Guardian
    "Max Porter stie sa creeze stralucit aceasta pendulare intre fabula si drama de familie… Impresia pe care ti-o lasa romanul lui este profunda si de durata. Intocmai ca durerea insasi." - The Observer


    Fragment din volumul "Durerea e o faptura inaripata" de Max Porter:

    “KRA
    Asta e adevarat:
    A fost odata ca niciodata un demon care se hranea cu durere. Aroma delicioasa a socului nemilos si a pierderii neasteptate plutea ademenitor dinspre usile si ferestrele casei triste a unui vaduv.
    Asa ca demonul si-a propus sa gaseasca o cale de a intra acolo.
    Intr-o seara, copiii erau proaspat iar sotul se pregatea sa le spuna povesti, cand s-a auzit un ciocanit in usa.
    Cioc-cioc-cioc. „Deschideti, deschideti, sunt eu, de la 56. Sunt... Keith. Keith Coleridge. Nu aveti cumva niste lapte?"
    Dar tatal cel intelept stia ca nu era niciun numar 56 pe straduta lor linistita, asa ca nu a deschis usa.
    In seara urmatoare, demonul a incercat din nou.
    Cioc-cioc-cioc. „Deschideti, deschideti, sunt de la Parenthesis Press. Sunt Paul. Paul... Graves. Am aflat vestea. Imi pare tare rau ca vin abia acum. Am adus pizza si niste jucarii pentru baieti."
    Dar tatal cel atent stia ca fusese un Pete de la Parenthesis si un Phil de la Parenthesis, dar niciodata un Paul de la Parenthesis, asa ca nu a deschis usa.
    In seara urmatoare, demonul a alergat la usa, vanat de efort si trosnind din toate incheieturile.
    Cioc-cioc-cioc. BANG. BANG. „Deschideti! Politia! Stim ca sunteti acolo, e o situatie de urgenta, aveti cinci secunde sa deschideti usa sau o spargem noi."
    Dar barbatul cu dureri lumesti stia cate ceva despre lege si asimtit ca asta era o minciuna.
    Demonul a plecat si s-a intrebat ce sa mai faca data viitoare. Era josnic ca tabloidele, asa ca in minte i-a venit un plan imbatabil.”