Poveștile sunt foarte bine construite, dar parcă lipsește ceva, mai ales spre finalul lor. Truță construiește cu migală personaje și situații, dar am avut impresia că nu le lasă destulă libertate de acțiune, ci le obligă să urmeze un făgaș care nu e mereu cel potrivit pentru un deznodămînt surprinzător. La această impresie contribuie și lungile pagini de descriere istorică a modului în care s-a ajuns la situația din prezent. Pînă la urmă, nu vrei decît să parcurgi cît mai repede acele file, pentru a ajunge din nou la personajul principal, curios să citești dezvoltarea acțiunii.

Aevum Aeternum este o povestire situată în anii 80. Ilarion, un radioamator, construiește tot felul de aparate din vînzarea cărora își cîștigă existența (de exemplu, decodoare TV pentru posturile bulgărești), dar are și propriile proiecte. Confuzia începe cînd i se transmite prin intermediul televizorului, dintr-o Românie a viitorului, să construiască un aparat deosebit, care va altera timpul iremediabil. Finalul ni-l înfățișează rapid pe Ilarion în mijlocul orașului în care toți îl urăsc pentru că i-a condamndat la nonexistență, într-o societate care nu poate avea prezent.