De-aproape patruzeci de ani regizorul Mihai Maniutiu isi alinta, oranduieste, biciuieste, ocroteste si insceneaza cosmarurile cu ludica marinimie. Si-a petrecut singuratatile dureroase prin sangeroasele tragedii ale vechii Elade, prin Shakespeare, cabaretul expresionist si teatrul-dans. A fictionat borgesian, a cultivat absurdul existential beckettian, a facut (amarnic sau extatic) apel la mitologia mortuara din folclorul romanesc, ritualizand cu stralucitoare raceala ororile subconstientului colectiv, patima puterii, dezarticularea erotica, mecanismele terorii, uitarea si pustiirea de sine. Acum a ajuns la esenta. Inauntrul fiintei. Acolo unde nu mai sunt (em) decat eu si cu mine. Hingherul si umbra lui. Incotro? Si la ce bun? Exista iesire, ispasire, izbavire? «Suntem in limb», draga prietene, ar spune camusianul Clamence din Caderea. Adica in anticamera infernului. Bun venit! - Dan C. Mihailescu Fragment din ebook:

- Si care-i asta? E Luki? E Feri?
- Care-i gagiul si care-i gagica?
- Se-aseamana al naibii, putorile naibii!
- Se zice ca unul ar fi mai mult muiere.
- Iar celalalt e ofticos si isi scuipa plamanii.
- Pe care l-am prins?
- Cica ar fi gemeni.
Adunati roata in jurul lui Luki sau Feri, oamenii il im brancesc de colo-colo, il dau de-a dura, il ciupesc si au fete supte,
aprinse.
- Lu-ki-ki! Fe-fe-ri! Lu-ki-fe-fe-ri! necheaza ei, se imbulzesc, behaie, latra.
- Daca-i chemi pe amandoi, nu raspunde nici unul.
- Daca il chemi pe unul singur, raspund amandoi.
Se pornesc toti sa zbiere:
- Ba Luki! Ba Feri! Ba Lukiferi!
- Potoliti-va, ca-i strigati pe amandoi si n-o sa raspunda nimeni, racneste amicul meu, hingherul, si il apuca de gat pe
Luki ori pe Feri si incepe sa-l stranguleze.
- Sa-i strigam pe rand!
- Strigati-i pe rand!
- Si daca nu-i el?
- Si daca nu-s ei?
Pe maidanul din spatele primariei, in mijlocul gloatei, hingherul il strange de gat, cu metoda, incetul cu incetul, pe Luki ori pe Feri.