Romanul Cainele iubirii e o poveste de familie neconventional spusa, despre o lume deopotriva dura, intunecata si plina de tandrete. Privita prin ochii copilului-narator, existenta cenusie dintr-un oras de provincie comunist, candva la sfarsitul anilor '70, capata dimensiuni fabuloase: un tata ofiter, autarhic si inchis in sine, a carui boala il reduce treptat la stadiul de invalid, o mama puternica, in ciuda fragilitatii ei fizice, o istorie complicata de familie, care il are in centru pe bunicul patern, sunt elementele povestii.

 

"La inceput a fost o fotografie gasita intamplator, care m-a facut sa scriu despre ce ma framanta. Despre cicatricele care nu se vindeca, istoria in care suntem aruncati si careia nu vrem sa-i apartinem, boala careia nici ei nu vrem sa-i apartinem. Am vrut sa disting fetele colective ale vinovatiei, chipurile individuale ale marturisirii, mecanismele prin care, impreuna, devenim o infatisare, o imagine. Ce ne umanizeaza? Ce ne dezumanizeaza? Pana unde suntem noi insine? Fictiunea m-a ajutat intotdeauna sa decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru ca lumile mele au granite fine, permeabile, usor de strapuns. Am scris cartea aceasta cu teama ca, uneori, le-am lasat personajelor mele prea multa libertate, si cu nelinistea ca, alteori, le-am abandonat cand aveau mai mare nevoie."