Cine mi-a ucis fiul? este jurnalul unui tata a carui viata se schimba pentru totdeauna odata cu uciderea fiului sau la mineriada din 25 septembrie 1991. De atunci si pana in zilele noastre, anii familiei Frumusanu s-au scurs intre drumul la cimitir si o carare sinuoasa, ametitoare, chinuitoare, prin labirintul tribunalelor. Dar aceasta carte este deopotriva un manual de istorie recenta si un dosar politic. Mesajul ei? Orice om are dreptul la povestea lui, dar, mai cu seama, la dreptate si la adevar, oricat de incalcite s-ar dovedi itele deciziilor politice. Este cartea unui om curajos si a unui tata care inca mai are incredere in justitie. - Tatiana Niculescu Bran

La inceput, gandul de a scrie aceasta carte m-a entuziasmat. Mi-am spus ca amintirile frumoase, triste sau crancene despre cum a trait si a murit unicul nostru fiu, Andrei Frumusanu, trebuie sa fie dedicate si transmise minunatilor tineri din aceasta tara si opiniei publice care trebuie sa afle cum a fost ucis nevinovat si prin ce greutati si traume morale am trecut noi, parintii lui, timp de peste 20 de ani... Am constatat, pe parcurs, ca acest gand nu era usor de realizat si ca atunci cand copiii mor inaintea parintilor, sensul vietii lor se pierde. Fragment din ebook:

Fiul nostru, Andrei, s-a nascut la 4 noiembrie 1967. Era o zi de toamna tarzie si friguroasa. Am fost fericiti sa aflam ca era un baiat sanatos, de 3,2 kg si 0,53 cm, ivit printre noi in zodia Scorpionului. Era un copil nascut din dragoste si respect pentru familie, desi venea pe lume intr- o perioada grea, de dictatura comunista, cu multe impuneri si frustrari. Se stie ca tuturor copiilor nascuti in acea perioada li s-a atribuit numele de „ceausei“ sau copii „cu cheita de gat“. Noi, parintii, Stefan si Lucica, eram doi oameni obisnuiti, doi tehnicieni in merceologie care, dupa absolvirea liceului, am urmat Scoala Tehnica de Comert „N. Kretulescu“. Nu am putut urma o facultate fiindca nu aveam „origine sanatoasa“.