Carte inclusa pe lista celor mai bune aparitii ale anului 2004 de publicatiile: The New York Times, The Washington Post, The Economist, Newsday, People, Rolling Stone, Entertainment Weekly, The Village Voice, The Onion, The Austin Chronicle, The Kansas City Star, The Guardian, The Daily Telegraph, Publishers Weekly. Finalista, in acelasi an, la National Book Critics Circle Award.

Nu trebuie sa fii fan Bob Dylan si nici macar pasionat de folk, blues sau rock ca sa ai ce afla din aceasta Cronica… Este de ajuns sa te intereseze lucruri precum muzica si poezia, conditia de creator si de star sau transformarea Americii si a lumii in a doua jumatate a secolului XX. Cronica vietii mele vorbeste, pertinent si pilduitor, despre arta, despre succes si despre istorie, despre obstinatie in urmarirea unei vocatii, despre cautare si despre supravietuire. Fara sa urmeze strict, dupa tipicul autobiografic, succesiunea cronologica a faptelor relatate, cartea marelui muzician-poet este si un exemplu de proza memorabila. Personajele si intamplarile sale, de zi cu zi sau insolite, ti se intiparesc in minte la fel de durabil ca vocea autorului si acordurile lui de chitara din cantece precum „Blowin’ in the Wind“, „Like a Rolling Stone“ sau „Ballad of a Thin Man“.

„Stiam cu totii ca Dylan este priceput la cuvinte. Dar putem spune, fara teama de a gresi, ca nimeni nu se astepta ca autobiografia sa sa fie intr-atat de intensa. Colinda de la o secventa a vietii lui la alta si fiecare capitol cuprinde personaje iesite din comun si scene nebunesti… O realizare remarcabila – asemenea celor mai bune scrieri extrase din experienta personala ale lui Henry Miller, este o poveste care pune in lumina timpurile pe care le descrie si dezvaluie posibilitatile spiritului omenesc.“ (Rolling Stone)
Fragment din ebook:

1
Insemnari pe o partitura
Lou Levy, seful de la Leeds Music Publishing, m-a dus cu taxiul la Pythian Temple, pe West 70th Street, ca sa-mi arate studioul de buzunar unde Bill Haley & His Comets au inregistrat „Rock Around the Clock“. Apoi m-a luat la restaurantul lui Jack Dempsey de la intersectia dintre Broadway si 58th. Ne-am asezat intr-un separeu tapitat cu piele rosie, cu vedere la fereastra din fata.
Lou m-a prezentat lui Jack Dempsey, marele boxer. Acesta si-a agitat pumnii catre mine:
— Arati cam pirpiriu pentru un boxer de categoria grea, pustiule, ar trebui sa mai pui pe tine cateva kile. Si-ar mai trebui sa faci ceva cu hainele, sa te-mbraci mai cu dichis – nu c-ai avea nevoie de cine stie ce toale in ring. Si sa nu-ti fie frica
sa pocnesti pe cineva prea tare!
— Jack, nu e boxer, e compozitor si noi ii vom inregistra cantecele.
— A, da, pai sper sa le ascult si eu intr-o buna zi. Bafta, pustiule.
Afara batea vantul, imprastiind fuioarele razlete ale norilor in timp ce ninsoarea troienea strazile luminate cu felinare rosii pe care se inghesuiau oamenii orasului: negustori ambulanti laudandu-si marfa, cu urechile protejate de bentite din blana de iepure, vanzatori de castane, printre aburii iesind din gurile de canal.