eBook Dialoguri de duminica
eBook Dialoguri de duminica
As spune ca frumusetea prieteniei noastre vine din faptul ca de-o viata avem bombaneli reciproce. Ne contrazicem, dar nu putem unul fara altul, si cred ca asta e si sensul dialogurilor pe care le-am incercat si care acum, cand sunt sub ochii nostri si se transforma in carte, mi se par mai bune decat noi. - Andrei Plesu
- Andrei, ne apropiem cu adevarat de sfarsitul dialogului nostru de azi, dar si de sfarsitul celor optsprezece dialoguri pe care le-am avut impreuna. Pe mine, am mai spus, discutiile cu tine m-au facut sa inteleg mai bine lumea.
- Avem cateva cearcane in plus...
- Dar ne-am inteleptit, si poate si altii odata cu noi.
Fragment din ebook:
Gabriel Liiceanu: Iata, Andrei, incepem lungul nostru sir de dialoguri - care se vor, prezumtios, dialo guri de igiena mentala - cu tema sperantei, ultimul lucru pe care, se spune, o fiinta umana il pierde. Suntem pregatiti sa incepem?
Andrei Plesu: Sunt in pragul unei mici disperari de de maraj, dar am sa ma straduiesc...
GL: Uite, am sa deschid dialogul nostru cu doua propozitii: una din Ecclesiast, iar a doua dintr-un text al tau, care se numeste Scurt acces de optimism.
AP: Accept. Sunt in buna companie...
GL: Ai sa ma ierti daca am sa-ncep, totusi, cu textul din Ecclesiast.
AP: Ma rog, ma rog...
GL: "Cine e acela care sa aiba partasie cu toti cei vii? Exista, totusi, o nadejde, caci un caine viu e mai bun decat un leu mort."
In primul rand, martu risesc ca uitasem ca sintagma "un caine viu" face parte din con textul in care e avansata tema sperantei. Iar pro pozitia ta pe care am promis ca o citez suna asa: "Ma trezesc uneori cuprins de o nerezonabila incredere in soarta lumii". Am citat propozitiile astea doua pentru a porni la drum cu o intrebare: Cum se face ca speranta pare sa fie ingredientul principal al vietii? Toata lumea a auzit de dum spiro spero, de "cata vreme traiesc, sper". Sa fie vorba de un mecanism biopsihic care functioneaza neabatut, pana in clipa mortii, in fiecare dintre noi? Chiar si muribundul spera pana in ultima secunda. Poate ca speranta e combustia psihica sub - inteleasa a vietii. Avem sadit in noi un program de asteptare a unui "totusi va fi bine", iar asta, culmea!, in conditiile in care ne nastem cu o condamnare la moarte in buzunar. Suntem haraziti mortii, si cu toate astea traversam etapele vietii sperand, asteptand mai binele.
Descrierea produsului
As spune ca frumusetea prieteniei noastre vine din faptul ca de-o viata avem bombaneli reciproce. Ne contrazicem, dar nu putem unul fara altul, si cred ca asta e si sensul dialogurilor pe care le-am incercat si care acum, cand sunt sub ochii nostri si se transforma in carte, mi se par mai bune decat noi. - Andrei Plesu
- Andrei, ne apropiem cu adevarat de sfarsitul dialogului nostru de azi, dar si de sfarsitul celor optsprezece dialoguri pe care le-am avut impreuna. Pe mine, am mai spus, discutiile cu tine m-au facut sa inteleg mai bine lumea.
- Avem cateva cearcane in plus...
- Dar ne-am inteleptit, si poate si altii odata cu noi.
Fragment din ebook:
Gabriel Liiceanu: Iata, Andrei, incepem lungul nostru sir de dialoguri - care se vor, prezumtios, dialo guri de igiena mentala - cu tema sperantei, ultimul lucru pe care, se spune, o fiinta umana il pierde. Suntem pregatiti sa incepem?
Andrei Plesu: Sunt in pragul unei mici disperari de de maraj, dar am sa ma straduiesc...
GL: Uite, am sa deschid dialogul nostru cu doua propozitii: una din Ecclesiast, iar a doua dintr-un text al tau, care se numeste Scurt acces de optimism.
AP: Accept. Sunt in buna companie...
GL: Ai sa ma ierti daca am sa-ncep, totusi, cu textul din Ecclesiast.
AP: Ma rog, ma rog...
GL: "Cine e acela care sa aiba partasie cu toti cei vii? Exista, totusi, o nadejde, caci un caine viu e mai bun decat un leu mort."
In primul rand, martu risesc ca uitasem ca sintagma "un caine viu" face parte din con textul in care e avansata tema sperantei. Iar pro pozitia ta pe care am promis ca o citez suna asa: "Ma trezesc uneori cuprins de o nerezonabila incredere in soarta lumii". Am citat propozitiile astea doua pentru a porni la drum cu o intrebare: Cum se face ca speranta pare sa fie ingredientul principal al vietii? Toata lumea a auzit de dum spiro spero, de "cata vreme traiesc, sper". Sa fie vorba de un mecanism biopsihic care functioneaza neabatut, pana in clipa mortii, in fiecare dintre noi? Chiar si muribundul spera pana in ultima secunda. Poate ca speranta e combustia psihica sub - inteleasa a vietii. Avem sadit in noi un program de asteptare a unui "totusi va fi bine", iar asta, culmea!, in conditiile in care ne nastem cu o condamnare la moarte in buzunar. Suntem haraziti mortii, si cu toate astea traversam etapele vietii sperand, asteptand mai binele.
Detaliile produsului