Omul care, privind in strafundul sufletului, aspira sincer sa afle ceva risca sa descopere despre sine adevaruri nu foarte magulitoare. Teama de a face asemenea descoperiri conduce, cum era si de asteptat, la ideea imposibilitatii cunoasterii de sine. Aceasta idee ne convine: preferam sa ne odihnim capul in intunericul caldut al nisipului, decat sa ne vedem, la lumina zilei, mutra de strut. Cunoasterea de sine risca sa devina o insulta la adresa amorului propriu, desi ea ramane, nu mai putin, o nazuinta trufasa. Un ideal ce aseaza Adevarul mai presus de Bine si de bunele intentii cu care e pavat drumul spre iad. Un ideal ce aseaza, de asemenea, Adevarul mai presus de Frumos - adica de simbolul (cum s-a spus) al binelui moral si, chiar in mai mare masura, al lumii aparentelor. - Andrei Vieru

Fragment din ebook:

"Sa nu-si inchipuie insa cineva ca nu-mi pot barfi colegii. De altfel, e o fericire sa stii ca pentru matematicieni depistarea greselilor celorlalti constituie o datorie profesionala, sau ca ideea insasi de confrate le este scriitorilor total necunoscuta! La naiba cu bunavointa ipocrita a interpretilor!
Asijderea cu diplomatiile si politeturile lor!
Intr-o seara la Filarmonica sunt intrebat la pauza ce parere am despre "interpretarea" data concertului de Mozart de solista serii, sotia unui inalt oficial. Mi se cere parerea? As spune mai degraba ca mi se impune: "Nu-i asa ca a fost grozav?..." Daca sunt un ipocrit bine-crescut, care crede cu evlavie in virtutile si competentele establishmentului, atunci ma extaziez, in desavarsita armonie cu entuziasmul interlocutorului, fara sa ma gandesc nici o clipa ca, prin vreo remarca critica, as putea sta in calea fericirii lui. Daca insa ma-ncred in propria mea ureche, imi aduc imediat aminte de invataturile lui Josef Hofmann. Printre sfaturile date pianistilor era si acela de a boicota concertele proaste, pentru ca, spunea, asistand la ele contribui la scaderea nivelului general al vietii muzicale..."