Lucrarea lui R.G. Collingwood reprezinta unul dintre cele mai importante tratate de metafilozofie aparute in prima jumatate a secolului XX, intr-o epoca in care filozofia se gasea intr-o stare de descumpanire - exprimata cel mai concret de atacurile pozitivismului logic la adresa principiilor sale si a domeniului sau de aplicabilitate. Cu o eleganta aparte a scriiturii, autorul expune ratiunile pentru care filozofia constituie o disciplina autonoma, cu o metoda deosebita si o tematica diferita de cele ale stiintelor naturii si ale stiintelor exacte, exprimandu-si speranta ca, prin reconsiderarea problemei metodei sale, filozofia va pasi din nou pe calea progresului.

Configuratiile verbale ale filozofului sunt construite doar spre a da in vileag gandul pe care-l exprima si au valoare nu in sine, ci ca mijloace in vederea acestui scop. Arta prozatorului este o arta care trebuie sa se camufleze si sa produca nu un giuvaier de privit pentru propria-i frumusete, ci un cristal in ale carui profunzimi gandirea sa poata fi vazuta fara distorsiuni sau confuzie; iar scriitorul filozof, el mai cu seama, imita nu mestesugul bijutierului, ci pe cel al slefuitorului de lentile. - R.G. COLLINGWOOD

Fragment din ebook:

"Actualmente exista un larg interes pentru problema metodei; dar ea nu a fost inca abordata frontal ca problema distincta, in felul in care au facut-o odinioara Descartes in Discurs asupra metodei si Kant in Critica ratiunii pure. Drept urmare, filozofi din toate scolile se afla inca, in diferite grade, fie ca-si dau seama sau nu, sub stapanirea ideilor metodologice mostenite din secolul al XIX-lea, cand filozofia era in diverse moduri asimilata tiparului stiintei empirice. Daca in prezent starea filozofiei este haotica, acest lucru se datoreaza faptului ca molozul ramas in urma naruirii sistemelor din secolul trecut ne stanjeneste privirea si ingreuneaza progresul. Scopul eseului de fata este de a curata terenul de o parte a aces tui moloz sau cel putin de a atrage atentia asupra necesitatii unei atari operatiuni de curatare si de a-i invita pe altii sa continue aceasta munca. Celor porniti sa construiasca sisteme proprii, invitatia de a se alatura unei atari indeletni ciri elementare si oarecum secundare ar putea sa li separa inoportuna; totusi, ea denota cel putin convingerea ca sub aparentul haos exista o unitate de tel si de spirit si ca, dincolo de criza actuala, viitorul filozofiei este datator de speranta."