Sub forma unor metafore extrem de puternice, precum legea absurda a orbirii tuturor celor suspectati ca ar avea darul deochiului sau construirea, in palimpsest, a Hagiei Sofia peste vechea biserica crestina, Kadare spune povestea unei lumi pline de cruzime, dar si de farmecul specific al taramurilor atat de incercate, incat istoria lor pare sa tina de ordinul miticului si fantasticului. Parabole ale conditiei umane, cele cinci nuvele istorice din acest volum dezvaluie aceeasi scriitura profetica, epica a lui Ismail Kadare, care are in centru tinutul sau natal: Albania. Un tinut al unei multitudini de popoare, limbi si religii care incarneaza tragedia unei uri legendare.

O lume deopotriva parfumata, senzuala si de o violenta teribila se descopera treptat in cele cinci nuvele din acest volum, caracterizat prin tensiune dramatica, atmosfera de basm oriental si erotism difuz. De la imaginea emblematica a Bisericii Sfintei Sofia, a carei frumusete ii face pe cuceritorii Constantinopolului sa nu o distruga, pana la un vis de sultan furat din palatul acestuia, o lume a cruzimii si superstitiei se dezvaluie cititorului. In puternicul Imperiu Otoman, teroarea e cuvantul de ordine, manifestata in toate formele sale - de la violenta direct exercitata la variantele sale mai subtile, suspiciunea si nesiguranta, caci hotararile sultanului sunt intotdeauna imprevizibile si chiar si cel mai aprig tortionar se poate converti pe neasteptate in victima. La granita dintre real si fantastic, nuvelele din Firmanul orb il confirma pe Ismail Kadare din cele mai puternice naratiuni ale sale.

Ilustratia copertei: Jules Joseph Lefebvre, Portretul unui otoman (detaliu)

Fragment din ebook:

De afara se auzi galopul unui cal strunit cu greu din goana, apoi zgomotul calaretului sarind din sa si, in cele din urma, cuvintele lui: Cortul arhitectului Kaur?
Il cheama sultanul, acum!
Garda arhitectului intra cu obrazul schimonosit de groaza:
-  Arhonda, arhitect efendi, te cheama sultanul.
-  Am auzit, raspunse arhitectul si se ridica din pat. Se imbraca in graba, isi arunca pe umeri mantaua alba cu semnul arhitectului armatei pe guler si iesi.
Inca de pe drum intelese de ce-l chemau. Spre cortul sultanului, amplasat pe un maidan intins, alergau, urmati de garzile lor, demnitarii si comandantii armatei. Odata  ajuns acolo, afla motivul exact al convocarii: trebuia organizata intrarea triumfala in Constantinopol. 
Dand din cap, raspunse saluturilor venite din toate partile. Un asemenea entuziasm nu mai vazuse la nici
o alta festivitate. Parea ca s-au trezit cu totii in paradis dupa un lung cosmar. In fine, sultanul iesi din cortul sau. Ii spunea ceva marelui vizir, aratand spre imprejurimi. Era, dupa cum se pare, chiar el, si nu sosia lui.
Dupa ce traversa stramtoarea, multimea dregatorilor cobori de pe corabii si se insira pe tarmul celalalt, unde asteptau caii. De departe, turla  bisericii  Sfanta Sofia stralucea in soare Crucea se mai afla inca pe cupola.
Chipurile demnitarilor erau crispate: oare sultanul chiar avea de gand sa intre in cladirea care arbora semnul blestemat?
Arhitectul amortise. Visul de a pune piciorul in cea mai mare biserica din lume i se parea si acum la fel de imposibil ca nemurirea insasi. Repede, isi zise, mai repede. Avea senzatia ca, dintr-o clipa intr-alta, biserica se va narui sau se va muta departe, inainte ca ei sa ajunga acolo.