Firul rosu ce traverseaza prozele scurte grupate in volumul ingropat de viu urmeaza un moment esential al existentei: sfarsitul. Hedayat surprinde minutios diversele avataruri ale mortii: exasperarile unui sinucigas la care sfarsitul se incapataneaza sa nu vina; traditii si credinte condamnate la stingere, dar pe care, in secret si sfidand masurile de reprimare luate, unii adepti le fac din nou sa straluceasca; visuri sugrumate care nu mai mor; desertaciunea jocurilor politice; conflicte casnice si caderea cortinei de viclenii cand stapanul casei revine pe picioarele lui de la groapa. Cu luciditate scanteind obsesiv de sensuri, Hedayat vrea parca sa sfasie valul de iluzii ce ne intuneca privirea, descoperind realitatea multipla a renuntarii la fiinta.