Deoarece niciun microfon si nicio camera de filmat nu au inregistrat vreodata glasurile fragmentate ale supravietuitorilor genocidului armean, Sonya Orfalian si-a propus sa culeaga amintirile acestora si sa le faca dreptate. Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupti de familiile lor, care au trecut prin traume ingrozitoare fara sa inteleaga ce li se intampla si de ce. La sfarsitul razboiului, cei ramasi in viata au fost cautati de organizatii europene si americane si adunati in centre de primire. Acestea sunt marturiile unora dintre ei, treizeci si sase la numar, la fel ca literele alfabetului armean. Inainte sa se piarda pe caile vietii, succint si cu aceeasi inocenta de demult, ei relateaza doar esentialul: violenta extrema la care au fost martori. Din povestile lor scurte, dar cutremuratoare razbat o suferinta incredibila si o nostalgie nemasurata dupa tot ce au pierdut, dupa cei apropiati, dupa patrie. Multi s-au stabilit in diferite colturi ale lumii, si-au intemeiat o familie, dar se vor simti pentru totdeauna lipsiti de identitate.