Istoria nenumaratelor distorsionari pe care le-a produs in ultimul secol si jumatate cultul „poetului national“ merita astazi parcursa. Volumul de fata o prezinta cu detasare, acuitate critica si finete a observatiei. Oare vom reusi candva sa-l vedem (si sa-l citim) pe Eminescu eliberati de mitologia creata, de un secol si ceva, in jurul imaginii lui? In orice caz, istoria exagerarilor pe marginea numelui sau e plina de invataminte.
Pentru intelectualul roman din vremurile moderne, n-a existat de altfel piatra de incercare mai mare decat „Eminescu“ – un nume in fata caruia nu oricine si-a pastrat luciditatea si discernamantul. La inceput victima a detractorilor din epoca, el a cazut curand prada zelului glorificatorilor, care l-au sechestrat in irealitatea omagiului lor. Si cine, astazi, in afara de Lucian Boia, ne poate ghida mai bine pe acest teritoriu minat de fantasme, pentru a reveni pe taramul istoriei reale?

„Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns sa fie mai mult, mult mai mult decat atat. Ni se infatiseaza, la cota lui cea mai inalta, ca exponent suprem al romanismului. In ce ma priveste, am revizitat, printr-o cercetare proprie, toate fazele esentiale ale transfigurarii mitice a poetului. Nu e o carte (decat tangential) despre Eminescu, ci o privire asupra reprezentarilor poetului, un tablou sintetic al mitologiei eminesciene. - Lucian Boia
Fragment din ebook:

Un poet... asa de putin format
PANA SA SE INALTE, neasteptat, fulgerator si irezistibil,  in  imaginarul  romanilor,  Mihai  Eminescu avusese parte mai mult de contestari si ironii decat de judecati favorabile. Chiar si Titu Maiorescu, cel care, la numai un an dupa debutul poetului in Convorbiri literare, avea intuitia  si  indrazneala  de  a-l  aseza  in  galeria literelor romanesti imediat dupa Vasile Alecsandri, isi insotea recomandarea cu un interminabil sir de critici si rezerve: „Cu totul osebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa  de  putin  format,  incat  ne  vine  greu  sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului este d. Mihail Eminescu“. Obiectiile nu se opreau aici: „ Venere si Madona cuprinde o comparare confuza“, in alte locuri „sunt greseli ce trebuiesc neaparat indreptate“, „uneori gandiri si expresii prea obisnuite, multe rime rele“. Si o mustrare severa, ca de la profesor la elev: „Nu intelegem, nu putem primi aceasta neglijenta a formei“.