Dawkins cercetatorul si Dawkins omul sunt la fel de prezenti in acest volum de memorii din prima parte a vietii autorului, care incep cu copilaria idilica petrecuta in Africa si se incheie cu povestea scrierii si publicarii Genei egoiste, una dintre cele mai importante carti ale secolului XX. Pentru omul de stiinta, esentiale au fost doua evenimente biografice: admiterea, in 1959, la Oxford, la Departamentul de Zoologie, unde a beneficiat de celebrul sistem "tutorial" al universitatii, care i-a cultivat si rafinat curiozitatea pentru lumea vie; iar mai apoi intrarea in grupul de cercetare condus de marele sau mentor, etologul Niko Tinbergen. Dupa o teza de doctorat stralucita, urmeaza fecunda perioada experimentala de la Berkeley, revenirea la Oxford, in 1970, si continuarea cercetarilor folosind intens posibilitatile computerelor din acea vreme. Scrisa cu talent, ca toate cartile lui Richard Dawkins, combinand istorii amuzante si versuri iubite cu interpretari de experimente si cu mari idei din biologie povestite pe intelesul nespecialistilor, O curiozitate fara margini "este menita - cum spunea Michael Shermer - sa devina o carte clasica in analele autobiografiei stiintifice".

Tot pe atunci am inceput si tutorialele cu Niko Tinbergen pe tema comportamentului animal - si viata mea s-a schimbat. [...] Se pare ca-i facusem o impresie buna lui Niko: in raportul de la sfarsitul anului prezentat colegiului, a spus ca sunt cel mai bun student pe care l-a avut vreodata [...]. M-a incurajat inde-ajuns ca sa-l intreb daca ar fi de acord sa ma ia sub aripa lui ca student cercetator; spre enorma mea incantare, a acceptat. Viitorul imi era asigurat, cel putin pentru urmatorii trei ani. Si pentru tot restul vietii, daca stau sa ma gandesc mai bine. - Richard Dawkins

Fragment din ebook:

Prietenosul controlor de pasapoarte nu stia ca englezilor li se da uneori un nume de familie care e trecut primul, si abia dupa acesta vine numele ales de parinti. Dintotdeauna mi se spusese Richard, la fel cum dintotdeauna pe tata il chemase John. De primul nostru nume, Clinton, pur si simplu uitaseram, dupa cum fusese, de altfel, si intentia parintilor nostri. Pentru mine era doar o vaga sursa de iritare, de care m-as fi lipsit cu draga inima (in ciuda surprinzatoarei revelatii ca asa aveam aceleasi initiale ca Charles Robert Darwin). Dar, vai, cine putea sa anticipeze Departamentul de Securitate teritoriala al Statelor unite! Dat fiind ca a ne scana incaltarile si a ne rationaliza pasta de dinti nu era indeajuns, au hotarat ca orice persoana care intra in America sa calatoreasca folosindu-se de primul nume, intocmai cum apare in pasaport. Prin urmare, a trebuit sa-mi lepad identitatea de-o viata - Richard - si sa devin Clinton R. Dawkins cand am achizitionat biletele de avion catre State si, desigur, cand am completat niste formulare importante, precum cele care iti cer explicit sa negi ca ai fi venit in Sua pentru a demola constitutia prin forta armelor. ("unic scop al vizitei" a fost constitutia prin forta armelor ("Unic scop al vizitei" a fost raspunsul jurnalistului Gilbert Harding a incercat sa riposteze la genul acesta de intrebare; astazi, o asemenea cutezanta te poate distruge.)