In 2007, David Mitchell a fost inclus de revista Time in topul celor mai influente o suta de personalitati din lume.

Roman castigator al American Library Association Alex Award, 2007 • Finalist la Costa Novel Award, 2006 • Finalist la Los Angeles Times Book Prize, 2006 • Nominalizat la Booker Prize, 2006 • Ales de revista Time intre cele mai bune zece titluri ale anului 2006 • Mentionat pe listele celor mai bune carti ale anului 2006 de New York Times, Washington Post Book World, The Christian Science Monitor, Rocky Mountain News, Kirkus Reviews.

In Omul de ianuarie, vocea lui Jason Taylor, un baiat de treisprezece ani din cel mai linistit sat din Worcestershire, este la fel de puternica precum cea a lui Holden Caulfield din romanul De veghe in lanul de secara. La inceputul anilor ’80, in Anglia inca bantuita de spectrul Razboiului Rece, maturizarea lui Jason se petrece sub auspiciile intamplarilor dramatice care pun stapanire pe intreaga lume - e totodata vremea recesiunii lui Margaret Thatcher, a muzicii celor de la Duran Duran, a taberelor de tigani nomazi ajunsi si in satul Black Swan Green -, o lume socanta, greu de inteles pentru un adolescent. Dar adevaratul razboi este pentru Jason cel de acasa, din mijlocul familiei pe cale sa se destrame, si de la scoala, unde luptele dintre baieti sunt dure si lasa urme adanci asupra unei firi contemplative si sensibile ca a celui care publica versuri sub pseudonim. De la prima dezamagire traita cand fata de care se indragosteste, Dawn Madden, ii intoarce spatele, si de la culpa morala resimtita cand provoaca, fara intentie, un accident grav, Jason e prins intr-o serie de intamplari care sfarsesc prin a-i schimba definitiv perspectiva asupra lucrurilor si chiar viata.

Fragment din ebook:

Sa nu pui piciorul in biroul meu. Asta- i regula lui tati. Dar telefonul sunase deja de douascinci de ori. Oamenii normali renunta dupa zece, unspe taraituri, doar daca nu- i vreo chestie de viata si de moarte. Nu- i asa? Tati are un robot telefonic la fel cum avea James Garner in Dosarele lui Rockford, cu niste role mari de banda. Numai ca, de curand, a-ncetat sa-l mai lase-n functiune. Treij’ de taraituri - si tot nu se oprise. Julia nu l-ar fi putut auzi de la ea, sus acolo, in podul convertit, fiin'ca-si pusese Don’t You Want Me?, de la Human League, sa-i bubuie la maximum. Patruj’de taraituri. Mami nu- l auzea nici ea, fiin’ca masina de spalat ajunsese tocmai la ciclu-n care face ca toti dracii, plus ca mai dadea si cu aspiratoru- n camera de zi. Cinzej'de taraituri. Asa ceva chiar ca nu era normal. Dar daca tati fusese facut praf si pulbere de vreun camion pe autostrada M5, si politia n-avea decat numarul asta de la birou, fiin’ca toate celelalte lucruri dupa care l-ar fi putut identifica se facusera scrum? Am fi ratat si ultima sansa de a-l mai vedea pe tatal nostru carbonizat, in salonul de la morga.
Asa c-am intrat, gandindu-ma la mireasa care trece pragul camerei lui Barba- Albastra, desi fusese prevenita sa nu puna piciorul inauntru. (Barba- Albastra, sa nu uitam, atat astepta, sa se-ntample chiar asta.) Biroul lui tati miroase a bancnote - un iz de hartie, dar si metalic. Storurile erau trase, asa c-ai fi zis ca era seara, nu zece dimineata.