Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie impotriva raului. M-am straduit sa inlocuiesc prin cuvinte ceea ce e de nenumit. Am taria sa privesc in urma. Azi, cand sunt mai in varsta decat tatal meu la acea vreme, il privesc asa cum isi priveste o sora fratele mai mic, sau cum isi priveste o mama fiul. Amestec generatiile, rastorn cronologia. Din nevoia mea de revelatii, mi se pare ca fila timpului e ingusta si c-o pot strabate fara sovaire. - Mireille Abramovici

Mireille Abramovici porneste pe urmele tatalui sau, arestat la Nisa cu zece zile inainte de nasterea ei si deportat in mai 1944, alaturi de alte sute de evrei. In speranta de a-i salva, simbolic, viata, totul, chiar si cel mai vag indiciu, ii este de folos. Scrisori, fotografii si acte din arhiva mamei, drumuri in Romania, Franta si Germania, vizite la rude si la cunoscuti de-ai parintilor ei, obiecte ramase amintire din povestea lor de dragoste, vise si intuitii umplu incetul cu incetul spatiile albe din portretul tatalui si intregesc o poveste coplesitoare.