Romanul Soloviov si Larionov semnat de Evgheni Vodolazkin, autorul bestsellerului Laur (tradus in 2014 in colectia Raftul Denisei), a fost finalist, in 2010, la premiile Bolsaia Kniga (Marea Carte) si Andrei Belii, ca o recunoastere a originalitatii cu care reconstituie un episod din trecutul Rusiei, imbinat cu un prezent nu mai putin pasionant.

Soloviov, tanar cercetator in domeniul istoriei, studiaza figura legendara a generalului Larionov, comandant in Armata Alba in timpul Razboiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei si chiar din familia lui Vodolazkin. Tema de cercetare prilejuieste incursiuni in timp si spatiu, in cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tenta detectivistica. Romanul abunda in consideratii despre istorie, politica si morala, intruchipate intr-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale si cele inventate. O frumoasa si seducatoare poveste de dragoste intregeste, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii romani, acesta remarcabila opera literara in care meditatia asupra relativitatii lucrurilor – mai cu seama a adevarului istoric – ocupa un loc central.

„A fost un razboi ciudat, un razboi al rusilor cu rusii, in care soldatii luati prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dusmana. O faceau cu acelasi devotament ca si inainte. Nu erau putini cei care isi facusera o obisnuinta din a trece dintr-o tabara in alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci in conditii de razboi, pentru altii era un mod de viata, nu mai avea importanta pentru cine luptau. Intr-o viata tihnita nu aveau parte de senzatii tari. Ii imbata fratia de arme in fata mortii. Trecerile in tabara dusmana erau, de regula, oprite de glont. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“