Cand a aparut, in 2007, Thocomerius-Negru Voda, "problema cumana" era apanajul exclusiv al specialistilor: istorici, lingvisti si arheologi. Ei cunosteau adevarul, sau parti din adevar, si anume ca geneza statelor feudale romanesti, ca a tuturor statelor aparute dupa marile valuri migratoare, se datoreaza - pentru ca asa este istoria, le da o sansa celor nou-veniti - barbarilor, in cazul nostru, pecenegilor, dar mai ales cumanilor. Greu de admis, chiar printre istoricii romani cu buna reputatie de vreun secol incoace, ca in rand cu stramosii nostri atat de nobili - dacii si romanii - stau si niste asiatici neslefuiti de civilizatia occidentala. Si mai greu de admis printre aparatorii indarjiti ai originilor pure, mai ales cand acestia se nutrisera cu istoria triumfalista din ultimele decenii ale secolului XX - sau chiar o ticluisera. Pe cat a fost de curajoasa cartea lui Neagu Djuvara, pe cat a fost de erudita si de animata de o abordare comparatista, pe atat de vehemente si uneori lipsite de eleganta au fost criticile care s-au abatut asupra ei si asupra autorului ei. Au urmat raspunsurile, cum era si firesc pentru urmasul unor polemisti de mare talent. Iar raspunsurile date "neprietenilor lui Negru Voda" au fost necrutatoare, dar splendide.

Cu aceasta editie, Dosarul Thocomerius, care va fi cu siguranta pomenit ca un exemplu de polemica aprinsa in cultura romana, e oferit cititorului in integralitatea sa, cuprinzand si cartea care a declansat asa-zisul scandal, si pe cea in care s-au adunat replicile. Contine, in plus, 40 de pagini de ilustratii - fotografii, reproduceri de arta monumentala si reconstituiri istorice - adunate cu o admirabila intelegere a istoriei de Radu Oltean.

Fragment din ebook:

Vestea infrangerii fratilor lor de la nord de Marea Neagra, precum si prevestirea unui nou atac al neinchipuitei noi puteri din
Rasarit sosisera neintarziat la cumanii din partile noastre si starnise, fara indoiala, mare ingrijorare si aprigi discutii. De zeci de ani, cum am spus, intru indeplinirea misiunii sale papale de crestinare a paganilor, regatul ungar trimitea sporadic peste Carpati delegatii de misionari dominicani, care sa incerce sa-i converteasca pe cumani la crestinism.
Multe dintre aceste incercari de convertire sfarsisera pana atunci tragic, prin uciderea misionarilor. Vestea dezastrului de pe Kalka convinge insa capeteniile cumanilor negri sa-si schimbe radical atitudinea fata de crestinare. Astfel, la inceputul lui 1227, Bortz Membrok, cum am spus mai sus, se adreseaza arhiepiscopului de Strigonium (Esztergom) si-l roaga sa vina sa-i boteze poporul. Dovada a importantei pe care regele Ungariei Andrei II o acorda crestinarii cumanilor e faptul ca trimite la aceasta ceremonie nu numai pe cel mai inalt prelat al Bisericii ungare, arhiepiscopul de Strigonium, ci si pe propriul sau fiu, viitorul rege Béla IV, deja asociat la domnie in imprejurari de mare tensiune intre tata si fiu - acesta, insarcinat din 1226 cu guvernarea Transilvaniei.
Dintr-o scrisoare de felicitare a Papei Grigore IX catre Béla, reiese ca botezul a avut loc in primavara anului 1228.
Magnum Chronicum Belgicum pomeneste de botezarea cu acel prilej a 15 000 de cumani. (Sa fie oare o cifra globala? Inclin sa cred, pe baza cifrelor ce vor aparea in documente ulterioare, ca ar fi vorba numai de barbatii in arme.)