Un eseu magistral despre fascinantul univers al traducerii, o fresca borgesiana. Si daca traducerea nu ar insemna tradare, ci dezvaluire? A calatori pe urmele unui explorator fara harta, a reda unei opere umbra formei sale originale, a simti in cuvinte curentii profunzi ai sensului: atatea piste explorate de un mare aventurier al literaturii. Intr-o proza inspirata si poetica, de la Homer la Don Quijote, trecand prin Shakespeare si West Side Story, Alberto Manguel incearca sa inteleaga traducerea, care apare astfel ca o arta in perpetua miscare, o metafora niciodata incremenita, capabila sa exprime timpul, intimitatea, sa-l gaseasca pe celalalt. ''E posibil ca traducerile sa nu fie oneste, dat fiind ca ele trebuie sa ascunda neaparat aspectul textului originar. ''Si totusi mi se pare'', spune Don Quijote spre sfarsitul celei de-a doua parti a aventurilor sale, ''ca traducerea dintr-o limba in alta, daca nu e vorba de reginele limbilor, greaca si latina, e ca si cum ai privi tapiseriile flamande pe dos, caci, desi personajele se vad, ele sunt pline de fire care le intuneca si nu se vad cu netezimea si pielea fetei''. ''Sa faci ceva pe la spate inseamna sa fifii necinstit; contrariul este ''sa-ti arati fata''. De cele mai multe ori, traducatorii nu-si arata fata.'' - Alberto Manguel ''Arta traducerii le reaminteste cititorilor ca nu exista niciodata o lectura corecta. Stim ca orice text literar exista in clipa cand prinde viata, dupa care cade intr-un soi de hibernare, de inflorire suspendata, pana cand vine un cititor si-l readuce la viata, insa o viata care oglindeste bogatia de experiente si de sensuri ce apartin cititorului. Balzac citit de Freud nu e Balzac citit de Marx.'' - Alberto Manguel ''Aceasta carte a lui Alberto Manguel e un manual incantator al acelei arte a razboiului care e traducerea. Un razboi de aparare sau de cucerire, o pagina, o carte, o regiune care se sterge sau se pierde, o granita care se reface sau se destrama.'' - Corriere della Sera ''Manguel ramane, in sensul propriu al cuvantului, un pasionat.'' - The New Yorker ''Eruditia lui Manguel este impresionanta.'' - Times Literary Supplement