In 2003, cand a preluat comanda Fortei Operationale Intrunite pentru Operatii Speciale, generalul Stanley McChrystal si-a dat repede seama ca tacticile militare conventionale nu mai functionau. Al Qaeda din Irak era o retea descentralizata care putea sa se miste rapid, sa loveasca nemilos si apoi sa se piarda printre localnici. Fortele aliate aveau un avantaj urias din punct de vedere numeric, al echipamentului si al pregatirii, dar nimic din toate astea nu parea sa conteze.

Nu este nici un secret ca, in orice domeniu, echipele mici au multe avantaje – ele pot sa raspunda rapid, sa comunice liber si sa ia decizii fara complicatii birocratice. Insa organizatiile care se confrunta cu provocari cu adevarat mari nu au loc intr-un garaj. Ele au nevoie de practici manageriale care pot implica mii de oameni.

Generalul McChrystal a condus o masinarie ierarhica, foarte disciplinata, compusa din mii de barbati si femei. Insa pentru a infrange Al Qaeda din Irak, Forta sa Operationala ar fi trebuit sa dobandeasca viteza si flexibilitatea inamicului. Exista vreo modalitate de a combina forta celei mai puternice armate din lume cu agilitatea celei mai temute retele teroriste de pe glob? Si daca da, se putea aplica acelasi principiu si organizatiilor civile?


In aceasta carte influenta, McChrystal si colegii sai prezinta modul in care provocarile cu care s-au confruntat in Irak pot fi relevante pentru nenumarate afaceri, organizatii nonprofit si de alte tipuri. Lumea se schimba mai repede ca niciodata si cel mai inteligent raspuns pe care il pot da cei aflati la conducere este sa acorde grupurilor mici libertatea de a experimenta si, in acelasi timp, sa-i stimuleze pe toti sa impartaseasca noutatile si cu ceilalti membri ai organizatiei. Asa cum afirma autorii folosind exemple convingatoare, strategia echipei de echipe a functionat peste tot, de la camerele de urgenta ale spitalelor, pana la NASA. Ea are potentialul de a transforma organizatiile, fie ele mici sau mari.


Fragment din cartea "Echipa de echipe" - Stanley Mcchrystal, Tantum Collins, David Silverman, Chris Fussell

"„Punctul in care oricine altcineva e naspa”
Oricine a facut un curs introductiv de microeconomie a invatat despre „randamente marginale descrescatoare". In cazul majoritatii bunurilor si serviciilor, fiecare unitate suplimentara aduce mai putina valoare sau satisfactie decat cea de dinaintea sa: un sandvici ii va aduce unui om foarte flamand o mare satisfactie. Al doilea sandvici ii va aduce o oarecare bucurie, al treilea ceva mai putin, iar al zecelea va fi probabil greu de mancat si s-ar putea sa-i faca rau*. Cand se refera la forta de munca, acest lucru este cunoscut drept problema cu „prea multi bucatari in bucatarie".
Cat de multi „bucatari" inseamna prea multi? Depinde. Intr-o bucatarie sau intr-un birou mic, patru ar putea fi nurnarul ideal. Pentru o companie cu operatiuni ca cele ale Walmart, punctul maxim este mult mai sus. Pentru unele activitati, precum o conversatie captivanta, randamentele marginale descrescatoare apar dupa cativa oameni. Pentru alte sarcini, precum producerea unui obiect mecanic prin intermediul liniei de asamblare, poti adauga la fel de multa valoare cu al o sutalea angajat, ca si cu primul. "