Mihai Ghiur are in acest volum o abordare nostalgica, pe alocuri chiar melancolica, prin care exprima, in versuri, uimirea si recunostinta pentru anii care au trecut.

 

Apropiindu-se cu delicatete de marile teme ale literaturii - iubirea, familia, natura, timpul -, poetul umple cu sens cursul firesc al anilor si il justifica mai intai fata de sine, apoi fata de cititori. In poemele lui Mihai Ghiur, nevoia omului de a intelege viata se impleteste duios cu exaltarea pe care faptul aparent firesc de a fi in lume i-o daruieste celui care cunoaste si practica bucuria de a trai, gasind in micile intamplari cotidiene motive pentru a-si lasa amprenta asupra celor din jur. Sunt poeme pline de emotie, care il vor aduce pe cititor mai aproape de natura si de tainele ei, de iubire si de sine insusi si il vor vraji cu candoarea si simplitatea unei scriituri profunde, unde rima si ritmul creeaza o muzica interioara proprie.