El Narco este o analiza patrunzatoare a comertului cu droguri care transforma oameni obisnuiti in criminali in serie. Cartelurile au devenit atat de puternice, incat au ajuns o amenintare la adresa guvernului mexican, a carui lupta impotriva drogurilor a degenerat in violente, transformand regiuni intregi ale tarii in adevarate zone de razboi. Cartea lui Ioan Grillo, in care autorul incearca sa demonstreze ce anume se afla in spatele actiunilor cartelurilor, urmarind transformarea mafiotilor din contrabandisti marunti in conducatori ai unor imperii ale crimelor, este cutremuratoare.

     Fragment din romanul "El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic" de Ioan Grillo:

    “Asasinii mexicani au preluat multe tehnici columbiene si au inceput sa-si ia si ei titlul de sicario. Asemenea partenerilor lor, sefii mafioti recrutau tineri din ghetouri. Si blocau calea victimelor cu masini. Insa, pe cand columbienii circulau pe motociclete, mexicanii dadeau atacul din jeepuri si masini de teren. Iar in timp ce columbienii omorau cu pistoale, mexicanii isi foloseau indragitele pusti „corn de capra”.
    Pe masura ce razboiul drogurilor se intetea, atacatorii inarmati cu AK-47 au inceput sa improaste cu gloante in prostie. Victimele incasau adesea 50 de gloante, iar in jur, pe ciment, erau imprastiate inca 300 care nu-si atinsesera tinta. O asemenea abundenta de gloante garanteaza ca victima a murit. Si sporeste drastic riscul de a rani civili. Ajungeam la din ce in ce mai multe crime soldate cu victime printre oamenii din zona: o femeie de afaceri care tocmai trecea prin spatele tintei la volanul unei broscute VW. Vanzatorul de taco de la marginea strazii. Mama care tocmai trecea cu bebelusul ei in carucior. Presa mexicana le spunea victime ale „gloantelor pierdute”. Numarul victimelor civile a devenit de ordinul sutelor.
    Insa sicarios isi executau intotdeauna tintele. Si reuseau mai tot timpul sa se indeparteze netulburati. Nu intelegeam cum puteau asasinii mexicani sa dea simultan lovituri in trei parti ale Culiacanului sau Juarezului, in prezenta a sute de politisti si soldati, ca apoi sa se faca nevazuti. Si nu reuseam sa inteleg cum de reuseau atat de usor mafiotii sa rapeasca victime de la domiciliu, serviciu sau restaurante si sa le abandoneze apoi fara viata in public. De ce se preda lumea pur si simplu unui comando care urmeaza sa-i tortureze si ucida, dupa cum stiu probabil foarte bine? De ce nu incearca sa fuga?
  Cand l-am vizitat in inchisoarea din Ciudad Juarez, i-am pus aceste intrebari si lui Gonzalo, asasinul cartelului care a pus la cale multe dintre aceste rapiri si asasinate. Barbatul de 38 de ani sta pe patul sau din aripa penitenciarului controlata de evanghelistii crestini si-mi povesteste despre anii violenti petrecuti in slujba mafiei.”