Volumul releva o vasta cercetare privind legaturile lui Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii romanesti”, cum l-a numit filosoful Constantin Noica, cu judetul Teleorman, cuprinzand capitole distincte despre trecerile lui Eminescu prin Teleorman (in anii 1866, 1867 si 1868), legaturile poetului cu teleormaneni din Bucuresti (Grigore G. Paucescu, Anghel Demetriescu, Dimitrie Teleor si George Secasanu, in perioada cat a lucrat la ziarul „Timpul”), prezenta Teleormanului in opera sa poetica, in culegerile sale de folclor si in vasta sa publicistica (care se refera si la o intreaga pleiada de politicieni originari din acest judet), dar mai ales despre pretuitorii si exegetii sai din Teleorman (de la Dimitrie Teleor, la Gala Galaction – ca biografi, de la Grigore G. Paucescu si Anghel Demetriescu, primii sai cinstitori, la Constantin Noica, George Balan, Marin Tarangul, George Gana – ca exegeti de marca in eminescologie), fara a lasa deoparte pretuirea de care s-a bucurat din partea altor exegeti sau din partea unui scriitor de talia lui Marin Preda, ori felul cum a fost cinstit in Teleormanul „de acasa”.

In esenta, volumul pune in evidenta contributia Teleormanului in constituirea „Patrimoniului Eminescu”, pe baza unei acribioase cercetari documentare si bibliografice, cu multe chestiuni si perspective inedite, fiind insotita si de un album foto-documentar, cu fotografii si facsimile care dubleaza informatia din cuprinsul acestuia. Implicit, volumul este si o contributie la „Bibliografia Eminescu”, semnaland deopotriva nu putine aspecte la care se refera articole, insemnari sau evocari intruvabile.