In „Romania Literara”, numarul 5 pe acest an, este recenzata antologia de poezie „Erg” a poetului bistritean Dan Coman. E o rotire in cercul unei psihodrame autospeculare, cumva redundante, repetitive, fara cadere de cortina, spectacol cu spectator inclus, de un narcisism alterat, consumat ca o pedeapsa pe viata, fara promisiuni de adevarata ispasire. Descrierea acestei condamnari la muncile cautarii de sine in drumul spre expresie pare a prevala fata de angajarea decisa in drama propriu-zisa, regizorul si spectatorul paradoxal narcisist par a avea deocamdata roluri mai importante decat framantarile protagonistului de pe scena. Precum se vede, tonul textului este foarte bun si firesc, vizavi de creatia unuia dintre cei mai importanti poeti „douamiisti”.
    Fragment din volumul de poezii "Erg" de Dan Coman:

    “un om bun

 sint un om bun. cum nu se poate mai bun.
 imi dau lacrimile de atita bunatate.
 nu ies niciodata dintre acesti patru pereti desi deseori
 fac plimbari care seamana perfect cu o
 mica excursie la capatul lumii.
 din cauza bunatatii mele sint atit de atent cu mine incit
 nici singele nu-mi misca prin corp decit rareori.
 din cauza bunatatii mele sint aproape perfect.
 simpla mea prezenta printre fiintele vii ale lumii
 le-ar sterge pe toate de pe suprafata pamintului.
 nimeni niciodata n-a rezistat unei astfel de bunatati.
 caci sint un om bun. cum nu se poate mai bun.
 ma opresc in inijlocul camerei si pina sa ma imbratisez
 hohotele mele ma imprastie pe pereti ca
 pe un pumn de rosii stricate.”