Volumul lui Ted Anton reprezintă reconstituirea detaliată a unei crime în jurul căreia s-a făcut multă publicitate, iar soluția sugerată de autor are semnificație politică. Este însă totodată o carte despre un mit și constituie o lectură fascinantă. -
Umberto Eco
În numeroasele cărți publicate de
Ioan Petru Culianu pînă în 1991 în domeniul său de activitate - cărți despre gnosticism, extaz, ascensiunea sufletului - nu era nimic care să fi putut provoca reacția violentă culminată cu asasinarea sa. Scrierile politice însă, cele din afara domeniului academic, ale lui Culianu, publicate în limba română într-o revistă din New York, au legătură directă cu crima. Aceasta este părerea multor persoane și subiectul principal al volumului lui Ted Anton. Cu alte cuvinte, dacă teza acestei cărți este corectă, moartea lui Culianu apare ca un exemplu de asasinat politic comis asupra unui intelectual care a îndrăznit să vorbească răspicat, pe pămînt american, despre ceea ce el credea a fi fost una dintre cele mai mari farse politice ale ultimilor ani - lovitura de stat din 1989 împotriva dictatorului din România... -
Moshe Idel
Într-un moment zbuciumat, în 1991, Culianu era un glas care se făcea auzit în presa străină într-un mod unic. Își scria la mînie articolele și făcea conexiuni uluitor de pregnante între evenimente. În ce mă privește, cred că asasinarea lui Ioan Petru Culianu a fost comisă de către fosta Securitate. Nu era perfect, probabil nici opera lui nu era perfectă, dar a fost ucis pentru că a vorbit în numele adevărului și al dreptății. - Ted Anton