Poezia lui Stefan Manasia a aterizat printre cititori acum 20 de ani ca meteoritul metalic, perfect rectangular, al lui Kubrick in mijlocul cetei de maimute. Ocolind retorica expansiva a generatiei 2000, parind ca ii neglijeaza mizele politice si identitare, poetul propunea una dintre cele mai puternice si originale voci ale acesteia. O voce inarmata cu o etica: solidaritate cu lucrurile mute, cu invinsii istoriei, cu marginea si marginalii. Etica grunge raspundea cruzimii explicite, ca si violentei simbolice printr-un estetism angajat si violent. In volumele ultimilor zece ani, poezia lui Manasia a devenit tot mai politica si mai apocaliptica. Ea acuza capitalul si lucrarile lui ascunse, artrita morala a Occidentului colonialist, catastrofa ecologica si climatica, distrugerea paranoica a increderii in ceilalti in era comunicarii globale. Astfel, vorbind in numele "generatiei extinctiei", proiectind viziuni ale distrugerii cosmice si ale evadarii prin tehnologie si metanoia, Stefan Manasia este clasicul necesar al noilor poeti militanti, eco si postumani de astazi. - Doris Mironescu