Etica supravietuirii

Ar trebui sa fie riscant sa debutezi cu un eseu despre opera unui scriitor care a castigat Prennul Nobel. Daca adaugam ca autorul analizat este un maghiar, din pacate putin cuntoscut in Romama, interesat de conditia supravietuitorilor din lagarele naziste, riscul devine aproape inconstienta. Dar Efica supravietuirii. Eseu asupra prozei lui Kertesz, Imre a lui Gabriel Szander nu tine cont, din fericire, de prejudecatile noastre, cum nu ia in searna, fara sa fie ireverentioasa, nici traditionale ale Holocaustului. Mai bine spus, Szander preia in discursul sau „etica"lui Kertesz Imre, oferind o interpretare proprie, dar care se dezvolta in interiorul gandirii autorului analizat, asadar, o critica empatica, de identificare. Nu lipsesc, insa, nici aparatul teoretic, bine internalizat, care trece de la Arendt la Agamben si ajunge la Zizek, si nici comentari tle criticilor maghiari, care imbogatesc textul si il conduc spre noi perspective.

Cartea aceasta este, prin forta si constructia ei, nu atat o monografie, cat un studiu (atat de rar la noi) al totalitarismelor de tot felul, asa cum au fost ele redate fictional de unul dintre acei supravietuitori ai lagarelor naziste care s-au trezit, apoi, sub Cortina de Fier.
Vasile Mihalache

Fragment:

" În eseul intitulat „Persistenţa lagărelor" Kertesz Imre atrage atenţia asupra unui „paradox ciudat" în legătură cu modul în care supravieţuitorii se raportează la Holocaust. Pe de o parte, interesul extraordinar cu care isto-ricii s-au aplecat asupra evenimentului a făcut ca acesta să apară cu un fel de claritate hiper-realistă, situaţie care individualizează oarecare măsură Auschwitzul, acordându-i un statut istoric aparte. Cel puţin în ceea ce priveşte punctele esenţiale, Holocaustul poate fl deja considerat o „structură complet cunoscută, intangibilă":
Deşi supravieţuitorii sunt încă printre noi.„ Auschwitzul ni se prezintă totuşi de la distanţă, ca un material arheologic preparat cu grijă, ca o povestirti încheiată căreia îi cunoaştem toate detaliile şi cărelo îi putem aplica pe bună dreptate trecutul narativ. Nts sunt cunoscute toate detaliile locului unde aceasta avut loc, de la peretele negru, la barăcile de familla ceheşti, de la Sonderkommandouri la marca (lv fabricaţie a ventilatoarelor din crematorii."
Cu toate că, cel puţin în privinţa faptelor, vvenimentul a fost fixat — chiar extraordinar de bine, fixat — în memoria colectivă, supravieţuitorii continuă să se raporteze la el ca şi cum ar fi perma-nent ameninţat de uitare. S-ar putea crede că, oclată ce detaliile au fost stabilite de istorici, odată tv mărturiile supravieţuitorilor au fost înregistrate yf arhivate, odată ce, prin intermediul reprezen-artistice, imaginea lagărelor a devenit un bun cultural comun, acea „angoasă teribilă" care lost asociată de la început cu posibilitatea uitării Holocaustului va dispărea. Dar nu s-a Intâm-plat aşa. Se poate observa, dimpotrivă, la mulţi Nţ I pravieţuitori, o „cramponare dureroasă în deta-hilt. penibile". Tineta chiar se afla acolo, în acel colţ al barăcii? Foamea, Zahlappelul, selecţia şi aşa Ittai departe s-au întâmplat exact aşa? Există, scrie Kertesz,
o ambiguitate emoţionantă în gelozia cu care mopravieţuitorii încearcă să păstreze un fel de drep-de proprietate spirituală exclusivă asupra 1 lolocaustului. Ca şi cum ar fi ajuns în posesia unui secret imens, unic. Ca şi cum ar avea sarcina să pilzească o comoară îngrozitoare, să o păzească de stricăciune şi, mai ales, de cei care vor să o distrugă. şi cum ei ar fi singurii în măsură s-o facă, ei şi amintirile lor. "